AcasăNewsTripleta care vrea să prostească România

Tripleta care vrea să prostească România

Ion Cristoiu, istoricul unei clipe defecte

„Pigmeul grafoman Cristoiu consideră că România TV e un fel de Căcănia TV. O fi și asta”, biciuia acum șase ani Răzvan Boanchiș, în „Național”, ifosele geniului din Găgești. Și nu s-a oprit aici. „La Antena 3 ce erai, Cristoiule? Băiatul căruia Gîdea îi dădea tonul și pauza de mucles. Dar la B1TV cu ce te ocupai? Respectai desfășurătorul lui Turcescu. Iar acum, la Vidanja de Cluj, îl tămâiezi pe Iohannis, săsălăul elocvent ca un Trabant. Tu vrei să lași impresia că faci piruete, subtilule, dar ești grațios ca o focă gestantă. Mai bine ți-ai confecționa o pancartă. Îți dau și textul. «Independent de închiriat»”

Pe Ion Cristoiu l-am văzut în carne și oase doar de două ori. Prima dată, în 1992. Dacă nu mai țin minte exact cu ce ocazie, înseamnă că momentul era nesemnificativ și, ca atare, nu trebuia consemnat în istoria clipei. Apoi, în 2004, la un fel de vărsare de nervi căreia i s-a spus conferință de presă, după ce fusese obligat de o instanță să-i achite lui Christian Mititelu, fostul director al secției române de la BBC, suma de 250 milioane de lei, la valoarea de atunci. Puteam să întind un deget și să-l pipăi pe zeul jurnalismului? Puteam, era la un metru în stânga mea. Numai că, după întâlnirea din  ’92, când i-am strâns mâna, m-am jurat că nu am să mai fac asta. O singură dată, în viața de ziarist, mi s-a mai întâmplat să am senzația că cineva vrea să-mi strecoare în palmă o broască moartă. Nu-i dau numele.

Poante vechi, auditoriu nou

Scandalul recent intrat în vigoare, între el și Dan Andronic, pe motiv de ordonanțe militare date de Marcel Vela, este un pretext inventat de „independentul de închiriat” pentru a se despărți de „Evenimentul zilei”. Ai spune că poate e o coincidență, că s-a mai petrecut așa ceva și în alte momente.

Marius Tucă a descoperit că Ion Cristoiu îi poate trimite clienți la șnițele și saramură

Nu sunt dispus să cred asta. Jack, de Cristoiu zic, nu a plecat nicăieri, niciunde, dacă locul nu era securizat. Niciodată nu și-a luat desaga-n băț fără să fie dezțelenită cărarea. Și, parcă respectând un tipic, și-a jignit foștii colaboratori. Nu sunt sigur că locul nașterii, facultatea sau trecerea prin diverse redacții îi conferă dreptul ăsta. Dar pe el, Cristoiu, nu ai voie să îl contrazici. Ori e ca el, ori nu mai e deloc. Dan Andronic, pentru că a îndrăznit, „părea că e drogat sau avea o misiune”. O misiune să ce? Efect ridicol și minim, în realitate, pentru că Ion Cristoiu are deja lucrurile aranjate pentru o altă combinație. Seamănă izbitor de mult cu filmul trecerii lui prin „Național”. A mizat probabil pe faptul că va fi numit redactor-șef, numai că preferatul a fost Gheorghe Voicu. Sigur nu i-a convenit formula. În scurt timp s-a ajuns până acolo încât Voicu umbla după el cu mașina, prin oraș, să predea editorialul. De fiecare dată găsea motive să întârzie. Asta până în ziua în care a plecat de la „Național”, devenind redactor-șef la „Cotidianul”, pe care, de altfel, l-a și îngropat. După care Gheorghe Voicu, un autodidact talentat, a devenit doar „reporter-pistol” pe scara valorilor lui Cristoiu. Nu vreau să comentez porcăria.

Statutul de vedetă

Noul orizont al „istoricului clipei” presupune colaborarea cu Adrian Sârbu. E treaba lui, până la urmă, dar nu va trece mult și va pleca și de aici. Andronic a mirosit combinația de multă vreme, dar s-a prefăcut că nu o vede. L-a lăsat să-și facă mendrele. Cu ce poate fi mai ispititoare noua  găselniță?

Mogulul joacă pe palierul Puterii

Păi cum să nu fie din moment ce „Mogulul” urmează să deschidă mai multe televiziuni, unde Cristoiu va fi instalat în frunte? Nu va mai exista Gîdea care să-l bage în seamă, nici Ciutacu să i-l aducă pe nepusă masă pe Andronic și, în general, nimeni care să-l contrazică. „Independentul de închiriat” se va putea desfășura amplu, fără opoziție din partea celor care au alte opinii. E lesne de înțeles cât de împlinit se va simți acolo, cu statutul de vedetă ferit de julituri și vânătăi.

Cu bețigașe, maestre, cu bețigașe

Nici Marius Tucă nu este străin de jocul lui Ion Cristoiu. Anumite surse indică dorința de a-l prelua pe acesta printr-o combinație cu Adrian Sârbu la televiziunile pe care le deschid împreună. Devine interesant, căci Adrian Sârbu este falit, abia de găsește niscaiva gologani pe fundul sacului, dar tot aruncă în piață că va răscumpăra cu 4 milioane de euro fostul sediu al Pro Tv (al lui Suman) din Pache Protopopescu. Pe de altă parte, Marius Tucă nu finanțează, nu îl țin puterile. După ce a înțărcat-o cu televiziunea, a trecut la afaceri. Rețeaua de restaurante „Taverna sârbului” a devenit a lui, după care și-a vândut participațiile și și-a deschis apoi restaurante cu profil pescăresc, japonez, italian în zona de nord a Bucureștiului. S-a orientat, olteanu’. Sunt o grămadă de fraieri care plătesc prețuri exorbitante și nu știu ce mănâncă.  Acum, când afacerile astea scârțâie, s-a gândit să dea o lovitură de presă. Oferta făcută lui Cristoiu a fost atât de bună încât îl și văd pe „românul rupt în fund” mâncând sushi cu bețișoarele de lemn în cârciuma lui Tucă. Atât de bună, fără discuție, încât să-i dea Titanului din Găgești și posibilitatea de a provoca special un scandal. Iar Tucă, din punctul meu de vedere, este un alt Păcălici de presă. Patronul lui a fost condamnat și trimis la închisoare pe vremea lui Traian Băsescu. De câte ori, pe vremea când era redactor-șef la „Jurnalul național”, a deschis gura împotriva acestuia? Niciodată. Cu ce va veni nou acum? Cu nimic, pentru că își va vira punctele de vedere de partea cea mai avantajoasă a politicii. Bănuiesc că va avea numai invitați apți să-i relanseze afacerile, că nu de presă îi arde lui acum. Presa e doar un prilej de făcut aranjamente, iar el știe bine asta. Vom fi în continuare prostiți de vorbe mărunte, fără substanță, dar rostite de pe alte poziții. Și alte ecrane. De cei trei manipulatori deontologi.

author avatar
Valentin Boeru
5.600 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger