Cauta

Tren metropolitan în Capitală. Cum arată rețeaua pentru care Nicușor Dan cere 530 de milioane euro

Tren metropolitan în Capitală. Cum arată rețeaua pentru care Nicușor Dan cere 530 de milioane euro - Ziarul National

Tren metropolitan în Capitală. Cum arată rețeaua pentru care Nicușor Dan cere 530 de milioane euro / foto: Universul.net

Ideea unui tren metropolitan în Capitală a fost lansată anul trecut, de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode. Proiectul presupune extinderea magistralelor de metrou până la nivelul centurii oraşului.

El a arătat atunci că Bucureştiul avea nevoie de un asemenea proiect, chiar dacă a fost impus de împrejurări, în contextul în care în vara anului ar fi trebuit să aibă loc competiţia europeană de fotbal.

„Cel mai mare proiect pentru cea mai mare problemă a Capitalei”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că, în vederea realizării trenului metropolitan, a propus finanţarea a nouă proiecte prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare totală de 530 de milioane de euro.

Va fi „cel mai mare proiect pentru cea mai mare problemă a Capitalei”, a precizat edilul, care susține că trenul metropolitan va avea o contribuţie importantă la rezolvarea chestiunii traficului în Bucureşti.

Tren metropolitan în Capitală. Cum arată rețeaua pentru care Nicușor Dan cere 530 de milioane euro - Ziarul National

Trenul va circula pe infrastructura CFR

El spune că trenul metroplitan ar urma să circule pe infrastructura existentă a CFR, care are însă nevoie de reparații.

„Am propus finanţarea prin PNRR a 9 proiecte complementare, 8 dintre ele dedicate modernizării celor 8 linii de cale ferată şi unul dedicat achiziţiei de trenuri. Lucrările de modernizare a căilor ferate includ reparaţii capitale ale şinelor, reabilitarea staţiilor existente şi construirea de noi staţii, modernizarea trecerilor la nivel, pasaje rutiere, electrificarea liniilor, iar în privinţa mijloacelor de transport avem în vedere achiziţia a 50 de trenuri electrice”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Potrivit acestuia, vor exista în final opt tronsoane de cale ferată modernă în jurul Capitalei:

El a adăugat că valoarea totală a acestor nouă proiecte este de circa 530 de milioane de euro, iar pentru realizarea trenului metropolitan, PMB va colabora cu Ministerul Transporturilor, cu Consiliul Judeţean Ilfov şi cu primăriile mai multor localităţi învecinate Capitalei.

„E o investiţie de mare anvergură, care va avea un impact pozitiv atât asupra mobilităţii în Bucureşti şi Ilfov, cât şi asupra calităţii mediului”, a conchis Nicuşor Dan.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Neymar, apel la Ancelotti, înainte de CM 2026
  • Exit mobile version