The Hotel Lambert, o proprietate de lux deținută de prințul Abdullah bin Khalifa al-Thani, a fost cumpărat de miliardarul francez Xavier Niel pentru peste 200 de milioane de euro (226 de milioane de dolari).
Este una dintre cele mai mari tranzacții pentru o proprietate privată din Paris, depășind cele 100 de milioane de euro plătite pentru Hotel de Soyecourt în 2011.
Niel, fondatorul grupului de telecomunicații Iliad SA, nu plănuiește să locuiască în clădirea de 43.000 de metri pătrați, ci se gândește în schimb să o folosească pentru o fundație culturală, potrivit unor surse Bloomberg.
Acest “hotel particulier” a fost construit în 1640 de Louis Le Vau, un arhitect regal care a contribuit la Palatul Versailles. Adăpostește și o galerie pictată de Charles Le Brun, decoratorul Sălii Oglinzilor din muzeul francez.
Achiziția Hotelului Lambert este probabil cea mai importantă investiție a lui Niel în imobiliare până în prezent. Cu o avere de 8,4 miliarde de dolari, antreprenorul deține deja zeci de proprietăți prestigioase în Paris.
Construit inițial pentru finanțatorul Jean-Baptiste Lambert de Thorigny, hotelul-castel a găzduit saloane literare la care au participat Voltaire și Jean-Jacques Rousseau. Cu proprietari printre care prințesa poloneză Anna Czartoryska și bancherul Guy de Rothschild, a fost vândut în 2007 cu peste 60 de milioane de euro lui Abdullah bin Khalifa al-Thani, fratele fostului emir al Qatarului.