Un TIR încărcat cu aproape 24 de tine de deșeuri metalice nu a fost lăsat să intre în țară, odată ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, după ce autoritățile au făcut verificări, stabilind că agentul economic la care urma să ajungă transportul nu era înregistrat în ROAFM.
„La PTF Nădlac 2- Autostrada, în data de 25 iulie 2022, echipa de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad împreună cu agenti ai Inspectoratului teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Sector Poliție de Frontieră Nădlac, au interzis intrarea în țară a unui transport de deșeuri de fier/oțel având cantitatea de 23,97 tone”, a anunțat, marți, Garda de Mediu Arad, pe pagina de Facebook.
Ce au constatat autoritățile române

Conform sursei citate, marfa provenea din Ungaria și avea ca destinatar o societate comercială din județul Caraș-Severin. „Agentul economic din jud.Caraș-Severin nu era înregistrat în ROAFM și implicit nici transportul nu era notificat”, a mai transmis Garda de Mediu Arad.

Mai mult, sursa citată anunță că deșeurile respective erau amestecate, iar pe lângă cele de fier/oțel au mai fost găsite și deșeuri din cauciuc, aluminiu și material textil.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, un al transport – doar că a fost vorba, la acea dată, de deșeuri de haine second-hand – nu a fost lăsat să intre în țară. „Comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Arad împreună cu agenți ai PTF Nădlac în data de 05.07.2022 la Punctul de Trecere a frontierei Nădlac 2 ( autostrada) au interzis intrarea in țară a unui transport de deșeuri haine second-hand având greutatea de 15 tone.
Marfa provenea din Germania iar agentul economic din județul Hunedoara destinatarul transportului nu posedă instalație de reciclare/recuperare a deșeurilor și nici nu este înscris în ROAFM”, anunța Garda de Mediu Arad, pe aceeași rețea de socializare, în 6 iulie.
AMBELE TRANSPORTURI AU AJUNS CAND NU TREBUIE !!,SPAGARII NU ERAU DE SERVICIU !. VOR STA DINCOLO DE VAMA PANA VINE SCHIMBUL CARE INCHIDE OCHII SI LASA COTIZATIA !!!!!!!!!!!!!!!!.