AcasăNewsTRANSGAZ smulge Republica Moldova din ghearele Gazprom

TRANSGAZ smulge Republica Moldova din ghearele Gazprom

sursa foto: transgaz.ro

Se poate spune că TRANSGAZ smulge Republica Moldova din ghearele Gazprom. E vorba despre un pas important făcut în Legislativul Republicii Moldova.

Parlamentul de la Chișinău a adoptat, în prima lectură, un proiect de lege care va transfera funcţiile actualului operator al sistemului de transport de gaze Moldovatransgaz – al cărui acționar majoritar este Gazprom – către Vestmoldtransgaz, care este deținut în totalitate de compania românească Transgaz, scrie presa de peste Prut, preluată de gândul.ro.
Parlamentarii au votat, vineri, în primă lectură, înlocuirea Moldovatransgaz cu compania la care acționar unic este Transgaz.

În cazul de față, e vorba despre proiectul de modificare a Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale emisă de Parlamentul Republicii Moldova.

Astfel, conform legii, transportul gazelor naturale se face de către operatorul sistemului de transport în baza licenţei pentru transportul gazelor naturale, eliberată de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică în condiţiile legii.

Fișa proiectului legislativ indică faptul că acesta a primit 55 de voturi „pentru” de la cei 80 de aleși prezenți, 15, „contra” și 9 nu au votat. Documentul a fost susţinut de deputaţii partidului de la guvernare, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) și respins de aleșii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS).

De ce este important acest pas? E vorba despre preluarea operării, dispecerizării și exploatării SNT Republica Moldova de la Moldovatransgaz, care are capital majoritar Gazprom de 63%, de către Vestmoldovtransgaz, în care acționar 100% e Transgaz.

Compania Vestmoldtransgaz, înființată în anul 2014, deține și administrează rețeaua de conducte de gaze din vestul Republicii Moldova și oferă servicii de transport gaze naturale în această țară. În anul 2018, aceasta a fost preluată de către Eurotransgaz SRL, o subsidiară a SNTGN Transgaz SA, operatorul sistemului românesc de transport gaze naturale.

author avatar
Andrei Coman