AcasăNewsTRANSGAZ în grafic și pe proiectul Ungheni – Chișinău

TRANSGAZ în grafic și pe proiectul Ungheni – Chișinău

Agenţia de Rating Fitch confirmă ratingul Transgaz 'BBB-' cu perspectiva stabilă

Așa după cum dădea asigurări ferme chiar zilele trecute directorul general Ion Sterian,  importantele proiecte strategice europene energetice în care este implicată compania TRANSGAZ se află în plină implementare, lucrările desfășurând-se la capacitate maximă, cu luarea tuturor măsurilor de protecție necesare combaterii pandemiei de COVID-19.

Iar după ce veștile bune primite de pe șantierele BRUA au adus o rază de speranță privind faptul că economia românească face față cu brio noilor provocări, iată că acum vine rândul proiectului Ungheni – Chișinău de a trece cu bine testul vizitei de lucru pe care au făcut-o înalți demnitari ai Guvernului Republicii Moldova, în frunte cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Răilean și secretarul de stat Călin Negura. Aceștia, alături de partea română a VMTG au inspectat stadiul lucrărilor pe loturile 4 și 7 ale Proiectului strategic Ungheni – Chișinău, ministrul Răilean apreciind conceptul și execuția complexului administrativ de la Ghidighici. Ca și calitatea lucrărilor executate, apreciind de asemenea facilitățile asigurate, respectiv spațiile de birouri, sălile de conferință, sala de mese, spațiile de parcare, terasele executate, echipamentul de protecție al lucrătorilor, precum și participarea companiilor locale la realizarea Proiectului. A fost apoi vizitat punctul de lucru din zona km. 108 al lotului 4, unde a fost prezentată o zonă de construcție gazieră finalizată, inclusiv cu readucerea terenului la starea inițială și o zonă de lucru cu provocări tehnice sporite în proximitatea unei linii electrice de înală tensiune  și cu diferențe de nivel, fiind prezentă o vale în care și structura solului este diferită. Au fost apreciate echipamentele de lucru, organizarea muncii și soluțiile pentru realizarea în condiții de siguranță a firului de conductă, ordinea și disciplina manifestată în șantier. În urma întrebărilor adresate de către ministrul moldovean au fost prezentate următoarele aspecte :

  • valoarea Proiectului în ansamblu și faptul că au fost achitate la acest moment circa 58 milioane euro, dintr-un total de 73 milioane fără TVA.
  • nu există nicio întârziere la plata facturilor către Executanți, făcându-se eforturi deosebite din partea TRANSGAZ prin intermediul ETG și VMTG de plată cât mai rapid față de momentul facturării, realizându-se în mod uzual plăți în circa 20-25 de zile de la momentul prezentării situațiilor de lucrări, față de termenele contractuale de circa 30-45 de zile.
  • în realizarea Proiectului sunt angrenate mai multe companii locale (Pamfil Grup, Eurostil, Polimer Gaz, companii de pază, companii furnizoare de materiale de construcții etc.)
  • deținătorii de terenuri au fost despăgubiți pentru întreg anul agricol 2020 pe baza facturilor emise de către UCIPE, măsurătorilor și calculației efectuate de către IPOT
  • termenul de finalizare al lucrărilor este de 03.07.2020, cu excepția Lotului 5 care presupune realizarea a 4 SRM, lucrări de automatizare și comunicații.

Ministrul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău a apreciat realizările părții române și a menționat dorința expresă de participare la recepția Proiectului, chiar dacă acesta se va realiza în două etape, subliniind importanța strategică a acestuia și reafirmând sprijinul necondiționat pentru eliminarea blocajelor birocratice. La rândul său partea română a subliniat colaborarea permanentă cu secretarul de stat Călin Negura, mulțumind pentru implicarea manifestată în promovarea Deciziei 17 din 14 aprilie, prin care s-a deblocat o bună parte din activitățile din Proiectul Ungheni – Chișinău.

author avatar
Andrei Coman
219 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger