Cauta

Transgaz, gata să ofere o mână de ajutor după cutremurele din Turcia și să trimită echipe tehnice de intervenție

Ion Sterian, directorul general al Transgaz (sursa foto: cnr-cme.ro)

Compania Transgaz, prin vocea directorului Ion Sterian, se anunță gata să sară în ajutorul Turciei, după cutremurele care au afectat această țară. Și anume să trimită echipe de intervenție ale Transgaz care să ajute la repararea avariilor infrastructurii de transport al gazelor, produse ca urmare a seismelor.

Un anunț în acest sens a fost făcut de către directorului general Transgaz, Ion Sterian, prin intermediul a două scrisori adresate către Burhan Ozcan, șeful Botaș Petroleum Pipeline Corporation, și către Alparslan Bayraktar, ministru adjunct al Energiei și Resurselor Naturale din Turcia.

Sterian: Vă vom oferi sprijinul nostru deplin

În numele Transgaz, după ce am aflat de catastrofa nefericită cauzată de recentele cutremure care au lovit provincia Hatay din Turcia, aș dori să-mi exprim cea mai profundă compasiune și să transmit sincere condoleanțe familiilor celor au pierdut rude în cutremure. Profit de această ocazie pentru a-mi transmite speranța pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite.

În același timp, aș dori să reiterez sprijinul și disponibilitatea absolută pentru ca echipele tehnice de intervenție ale Transgaz să ajute la repararea avariilor infrastructurii de transport al gazelor, produse de cutremure și, prin urmare, să se deplaseze de urgență la fața locului în acest scop.

Vă rog să-mi spuneți dacă vă putem ajuta cu ceva, atât eu, personal, precum și Transgaz, și vă vom oferi sprijinul nostru deplin”, a transmis Ion Sterian.

Potrivit financialintelligence.ro, Fatih DÖNMEZ, ministrul Energiei și Resurselor Naturale, a declarat că, în urma cutremurelor din ultimele ore, sunt avarii atât la ​​liniile de transport energie electrică, precum și la conductele de transport gaze naturale.

Ultimele stiri

  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Exit mobile version