Cauta

Tramvai aproape rupt de la jumătate, după ce a deraiat în Capitală, la scurt timp după ce a ieșit din depou

Tramvai deraiat în Capitală, joi dimineață

sursa foto: b1tv.ro

Un tramvai a deraiat, joi dimineață, în Capitală, la scurt timp după ce a ieșit din depou.

S-a întâmplat pe Șoseaua Colentina, destul de aproape de Piaţa Obor. Așadar, într-o zonă intens circulată din Capitală și destul de aglomerată, mai ales la orele de vârf. Potrivit observatornews.ro, zona a fost complet blocată, la fel şi linia pe care circulă tramvaiul 36.

Din câte s-a aflat, incidentul s-a produs în jurul orei 5 dimineaţa, când tramvaiul abia ieşise din depou. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Din primele informații, în tramvaiul care a deraiat nu se aflau călători.

În urma deraierii, tramvaiul, model vechi, aproape că s-a rupt de la jumătate, potrivit sursei citate. O maşină de intervenţie STB a ajuns la fața locului, pentru a încerca să îl repună pe şine.

Liniile 21, 36 și 66 funcționează normal în zonă

Ca urmare a incidentului, circulația mijloacelor de transport în comun în zonă a fost afectată temporar.

În primă fază, STB a anunțat, joi dimineață, pe contul STB SA Clienți de pe X (fostul Twitter) că liniile 21, 36 si 66 au fost blocate în zona Str. Ziduri Mosi/Șos. Colentina, din cauza unei deraieri. Și că pentru preluarea fluxului de călători s-a înființat linia navetă 621, între Pasaj Colentina și Piața Sfânta Vineri.

Ulterior, reprezentanții STB au anunțat că liniile 21, 36 și 66 funcționează normal în zona Str. Ziduri Mosi/ Șoseaua Colentina.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Exit mobile version