AcasăNewsTraian Basescu: "Victor Ponta va pierde Guvernul. S-a operat in Turcia de...

Traian Basescu: „Victor Ponta va pierde Guvernul. S-a operat in Turcia de frica DNA”

Traian Basescu, fostul presedinte al Romaniei, a facut, vineri, o serie de declaratii extrem de interesante la adresa premierului Victor Ponta.

Invitat la Gandul Live, Traian Basescu a anuntat ca este de parere ca „Victor Ponta va pierde Guvernul”, chiar daca fostul presedinte al Romaniei preciza ca „acuzatia de conflict de interese la adresa lui Ponta mi se pare exagerata”.

Traian Basescu sustine ca Victor Ponta va pierde Guvernul „pe dosare grele, nu cu conflictul de interese. Poate va fi KazMunaiGaz, poate va fi privatizarea CFR Marda, dar nu va fi conflictul de interese”.

Acuzat de comiterea mai multor infractiuni in dosarul „Turceni-Rovinari”, dosar in care personaj principal este Dan Sova, Victor Ponta a driblat, pana acum, solicitarea procurorilor DNA de a i se ridica imunitatea parlamentara.

Ulterior, Victor Ponta a decis sa se opereze la genunchi, dupa o accidentare suferita la un meci de baschet. Ponta s-a operat in Turcia, iar Traian Basescu sustine ca premierul a decis sa se opereze in Turcia „pentru ca din orice alta tara a Uniunii Europene ar fi putut fi adus cu mandat la Directia Nationala Anticoruptie. S-a operat in Turcia de frica DNA. S-a operat in Turcia pentru a nu putea fi adus cu mandat foarte repede. Alta explicatie nu am”.

author avatar
Cristi Ionita
207 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger