Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a ajuns, duminică după-amiază, la Poliție, pentru a anunța un accident pe care tot el l-a provocat, anunță Știrile ProTV.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, potrivit Brigăzii Rutiere.
A acroșat o mașină parcată
„Am acroșat un semafor cu oglinda și am rupt-o”, a spus Băsescu.
Incidentul a avut loc pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, iar surse din Brigada Poliției Rutiere susțin că fostul Președinte ar fi acroșat, de fapt, o mașină parcată.
Imediat după ce a acroșat oglinda mașinii parcate, fostul președinte al României Traian Băsescu a lăsat un bilet pe parbrizul mașinii în care își cere scuze pentru cele întâmplate. Ba chiar a lăsat un număr de telefon la care utilizatorul mașinii să îl contacteze pentru formalitățile de înțelegere amiabilă.
A fost testat cu aparatul alcooltest
A mers apoi la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze tamponarea. Era obligat de lege să se prezinte în maximum 24 de ore.
„În data de 22.05.2022, la sediul Biroului Accidente Ușoare din cadrul Brigăzii Rutiere, s-a prezentat un bărbat, care a declarat că în timpul unei manevre de viraj a lovit cu oglinda autoturismului, oglinda unui alt autovehicul, ce se afla parcat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero”, au transmis reprezentanții poliției.
Nu și-a băut cocârțul de dimineață și l-a scuturat delirium tremens…jigodia!
Daca conducea o masina beata, el era ok, nu pusese botu pe whiskey cu trei cuburi de gheata
Acest turnator chior vinzator de tara ,un corupt care s distrus Romania trebuie bagat la pucarie pe viata ,iar fiica lui infractoare penala trebuie arestata si dusa la cea mai grea pirnaie din Romania
S- a bagat in seama, in presa.
A „rupt” o oglinda deja rupta si a lasat un bilet in parbriz tras la imprimanta.