Cauta

Traian Băsescu acuzat de ambasadorul Rusiei la NATO de declaraţii fasciste

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, a declarat în contextul atentatului din Norvegia că asistam la propagarea fascismului în Europa şi a amintit declaraţia preşedintelui român Traian Băsescu, potrivit căreia, în 1941 dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu şi el ar fi ordonat trecerea soldaţilor români peste Prut.

„Suntem astăzi martorii fascizării unei părţi a europenilor”, a spus Dimitri Rogozin, într-un interviu telefonic pentru postul de televiziune Vesti, citat de Agerpres.

Conform acestuia în Europa se face simţită o radicalizare puternică a sistemului politic, iar recunosterea eşecului multiculturalismului de către lideri europeni precum preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel sunt semne încest sens.

Rogozin a mai atras atenţia şi a asupra incapacităţii NATO „să-i protejeze pe europeni de asemenea atacuri ale teroriştilor solitari”.

„Cum se poate lupta cu neonazismul în Europa, dacă în statele baltice acesta este la limită (…)? Dar ce să vorbim de statele baltice? Uitaţi, în România, preşedintele Traian Băsescu, pe 22 iunie, anul acesta, la trista aniversare de la atacul Germaniei fasciste asupra URSS, a declarat că el, în locul mareşalului Antonescu, le-ar fi ordonat, de asemenea, ostaşilor români să treacă hotarul”, a evocat Rogozin.

„Dacă în interiorul NATO, în interiorul UE, există persoane cu cea mai înaltă funcţie în stat care practic fac declaraţii profasciste, (liderii europeni – n.r.) nu au de ce să se indigneze că unii cetăţeni le interpretează ca pe un ordin de atac”, acesta a mai adăugat că „politicienii europeni trebuie să tragă o concluzie în această privinţă”.

Ultimele stiri

  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Lupta din MotoGP, mutată în ring?!
  • Exit mobile version