AcasăNewsTraian Basescu: “Legea amnistiei si gratierii a fost dedicata clientelei politice”

Traian Basescu: “Legea amnistiei si gratierii a fost dedicata clientelei politice”

Traian Basescu il acuza pe premier de fapte de coruptie

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu este de acord cu modificarile din Codul Penal si spune ca este inacceptabila introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului a Legii amnistiei si gratierii.

„Legea amnistiei si gratierii, cat si modificarile la Cod nu au avut nici un aviz de la CSM ceea ce este absolut inacceptabil. Avizul CSM era obligatoriu. Legea amnistiei si gratierii a fost dedicata clientelei politice aflata deja dupa gratii. Modificarile la Codul Penal sunt dramatice si darama 10 ani de munca a institutiilor anticoruptie, ANI si DNA. Politicienii se ridica din nou deasupra legii”, si-a inceput presedintele discursul.

A urmat apoi un intreg discurs prin care Basescu a spus ca prin unele modificari se doreste punerea la adapost a unor oameni importanti din fata legii.

„S-a modificat art 124. si se reduce la jumatate perioada de prescriptie ceea ce ajuta pe multi care au un proces in derulare. Se mai intampla o trasnaie: se introduce un nou alineat prin care se prevede ca suspendarea cursului prescriptiei produce efecte pentru toti participantii la infractiune. Altfel spus, daca un parlamentar este parte a unui grup infractional, daca el nu primeste aprobare de ridicare a imunitatii, nimeni din grupul infractional nu mai poate fi anchetat. Parca seamana prea mult cu niste anchete mai mari cu un domn de la SGG, cu un alt domn parlamentar, pare a fi o prevedere cu dedicatie. Camera Deputatilor vine, in inalta sa intelepciune, si modifica art. 147 prin care constata ca presedintele, parlamentarii si cei din profesii liberale nu pot fi asimilati functionarilor publici. Eu le multumesc ca s-au gandit si la mine, dar nu cred ca am nevoie, ca atare voi trimite legea inapoi la Parlament pentru ca scotand presedintele si parlamentarii si pe cei care lucreaza fara contracte de munca, apropos primari, consilieri, din categoria functionarilor publici, nu mai pot fi acuzati de incompatibilitate, nu mai pot fi anchetati de DNA si se protejeaza si de emiterea unor hotarari care li s-ar potrivi lor si familiilor lor, cand e vorba de contracte pe bani publici”, mai spus Basescu.

Traian Basescu este de parere ca asemenea modificari ar afecta grav a „credibilitatea Romaniei”. El a mai precizat ca va respinge aceasta lege si o va ataca la Curtea Constitutionala a Romaniei, daca nu se va gasi o varianta prin care sa se restabileasca prevederile Codului Penal asa cum sunt inscrise astazi in Codul Penal. In plus, dupa cum seful statului spune, daca aceste modificari ar intra in vigoare, peste 30 de parlamentari ar fi la adapost, dintre care opt sunt deja in instanta.

author avatar
Andra Nesu
284 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger