AcasăNewsTragedie la Galați. Un copil de un an și părinții lui au...

Tragedie la Galați. Un copil de un an și părinții lui au fost spulberați de un TIR

Un tragic accident de circulație a avut loc, sâmbătă, într-o localitate de lângă municipiul Galați, unde un copil de un an și părinții acestuia au fost spulberați de un TIR. În momentul producerii accidentului polițistul Darius Victor Maftei fost martorul tragediei.

Cu toate că omul legii a încercat să dea primul ajutor victimelor accidentului, acestea au decedat.

„Astăzi am îmbătrânit minim 10 ani și pentru prima oară m-am simțit neputincios. Am pierdut o luptă la care nu aveam sorți de izbândă”, povestește polițistul pe pagina sa de socializare.

Potrivit martorului, autoturismul în care se aflau cele trei victime a intrat pe contrasens și s-a izbit cu putere de un tir. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe câmpul de la marginea drumului.

„Sunt imagini pe care nu aș fi vrut să le văd și sper din tot sufletul să nu le mai revăd sau să nu le mai retrăiesc.

Am ajuns la câteva secunde după impactul dintre o mașină și un camion. Nu știam ce s-a întâmplat, efectiv, am văzut de la distanță mașinile răsturnate pe marginea drumului.

Din păcate nu prea am avut ce să facem pentru că cele trei persoane din mașină nu aveau semne vitale. În afară de femeia aflată pe scaunul din dreapta care era extrem de încarcerată ea și celălalt șofer. Femeia avea niște semne, să zicem. Respira destul de greu, dar se afla în viață”, își aduce aminte cu tristețe polițistul

Potrivit anchetatorilor sosiți la fața locului, copilul de pe scaunul din spate pur și simplu s-a rupt în momentul impactului, iar celelalte persoane erau încarcerate.

Copilul și tatăl său au murit pe loc. Grav rănită, mama în vârstă de 23 de ani a fost transportată la spital, dar pe drum a murit.

La testarea cu alcooltestul s-a constatat că șoferul TIR-ului nu consumase alcool.

Polițiștii spun că cel mai probabil, șoferul autoturismului a adormit la volan, potrivit digi24.ro

author avatar
Silviu Dumitru
57 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger