AcasăNewsTotul pentru şpagă! INCREDIBIL! De ce a fost în stare un poliţişt...

Totul pentru şpagă! INCREDIBIL! De ce a fost în stare un poliţişt numai ca şoferul să-i dea banii de mită

masina politieTotul pentru şpagă! INCREDIBIL! De ce a fost în stare un poliţişt numai ca şoferul să-i dea banii de mită

Au ieşit la suprafaţă detalii incredibile despre polițiștii de la Rutieră din Botoșani. Unul dintre aceşti agenţi, reţinut pentru luare de mită, a dus o dată un șofer cu mașina poliției până la un bancomat, întrucât acesta nu avea bani la el să-i dea șpagă.

Polițistul ar fi putut să-l amendeze, dar nu a vrut sub niciun chip să renunțe la șpagă, astfel încât l-a luat pe șofer în mașina poliției și a mers cu acesta până la un bancomat din Botoșani, de unde contravenientul a scos bani și i-a dat mita.

Anchetatorii au solicitat imaginile surprinse de camera de supraveghere de la bancomatul cu pricina, pentru a vedea dacă polițistul apare în filmare. În plus, s-au solicitat și informațiile cu privire la suma retrasă, pentru a vedea dacă aceasta coincide cu șpaga oferită de șofer pentru a scăpa de sancțiune.

Alţi poliţişti de la rutieră s-au mulţumit şi cu produse lactate pe post de şpagă.

Ce au făcut poliţiştii de la Botoşani?

La începutul acestei luni, nu mai puţin de 16 poliţişti de la Serviciul Rutier Botoşani au fost duşi pentru audieri într-un dosar masiv de luare de mită şi abuz în serviciu. Opt dintre aceştia au fost iniţial arestaţi, după care plasaţi sub control judiciar.

Procurorii DNA îi acuză pe poliţiştii de la rutieră că au luat şpagă de la şoferi pentru a închide ochii la tot felul de nereguli grave. Printre aceştia se află şi un comisar de Poliţiei. În timpul anchetei au fost scoase la iveală detalii scandaloase şi greu de crezut.

În urma descinderilor de pe 2 iunie, 8 polițiști au fost arestați preventiv, iar alți 8 au fost plasați sub control judiciar. Ulterior, și în cazul celor arestați măsura a fost revocată de Curtea de Apel Suceava, cei opt fiind plasați și ei sub control judiciar.

author avatar
Andrei Ștefan
461 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger