Cauta

Tony Blair cere un presedinte al Europei

Fostul premier britanic cere vehement sa se creeze presedintia Europei, astfel ca interesele Batranului Continent sa fie reprezentate cum se cuvine. Numai un presedinte al intregii Europe, crede Blair, va avea puterea sa exprime interesele continentale in fata marilor puteri ale lumii.

Intr-o vreme, Tony Blair era privit ca favorit pentru fotoliul prezidential al Europei si inca mai spera

Presedintii de tari, oricat ar fi ei tantosi, nu vor avea „audienta” la scara globala. Totusi, unii dintre acesti presedinti au suficienta putere sa se opuna acestui plan care bantuie prin Europa de prin 2009. Pe atunci, Tony Blair era favorit sa ocupe fotoliul prezidential al UE. Sustinatorul sau aprig era liderul francez Nicolas Sarkozy, care-l considera pe Blair singurul om capabil sa prezinte Europa in fata lumii. Angela Merkel l-a sanctionat insa pentru implicarea in razboiul din Irak pe motive care s-au dovedit a nu fi reale si anume detinerea de arme de distrugere in masa de catre regimul lui Saddam Hussein.

Un nou Plan Marshal pentru Orient

Tony Blair cere acum si un nou plan Marhall pentru Orient, care sa asigure democratiile emergente in urma „primaverii arabe”. Intre 1948 si 1951, SUA au alocat 13 miliarde de dolari pentru reconstructia Europei, conform Planului Marshal. Un presedinte al Europei i-ar face pe europeni sa inteleaga mai lesne conceptul de unitate si i-ar ajuta sa se integreze firesc in Uniunea Europeana. „Europa are o oportunitate fantastica, dar numai daca este pregatita de reforme si schimbari radicale”, e de parere Tony Blair. „Stiu ca propunerile mele nu vor fi bine primite in contextul actual, dar sper ca o sa fie luate in considerare”.

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version