Reprezentanții Poliției Române au declarat că au fost mobilizate sute de cadre ale instituției pentru prinderea bărbatului suspectat în cazul crimei brutale de la Făget, urmat de incidentul din Temerești. Numeroși polițiști sunt foarte bine înarmați, posedând arma românească din dotare făcută după modelul AK-47 rusesc.
Inspectoratul Poliției din Timiș (IPJ Timiș) a comunicat că „din pacate pana la aceasta ora criminalul nu a fost prins. În aceasta dimineata, în jurul orei 08:00, politistii timiseni au fost sesizati prin SNUAU 112, despre faptul ca în orasul Faget doua persoane au fost agresate de catre un barbat. Ajunsi la fata locului, politistii au constatat decesul bărbatului agresat, iar femeia a fost, la rândul ei, transportata în stare grava la spital. Autorul omuciderii a parasit locul faptei, luând-o spre localitatea Temeresti cu bicicleta, de unde a sustras o masina, cu care, ulterior a călcat o altă persoana. În drum spre aceasta localitate, acesta ar mai fi agresat fizic alte trei persoane (doua femei si un barbat). Pentru prinderea acestuia, politistii au tras trei focuri de arma asupra autoturismului. Imediat dupa producerea evenimentului, autorul a fost identificat, fiind un barbat de 33 de ani, recidivist, din localitatea Bichigi, judetul Timis. La acest moment se efectueaza cercetari în vederea depistarii persoanei în cauza, sub coordonarea Inspectorului Sef al I.P.J. Timis. De asemenea, s-au instituit filtre în zona, barbatul fiind cautat cu efective marite.Barbatul decedat avea 57 de ani si sotia lui 59”.