AcasăNewsȚigările și alcoolul, mai scumpe începând de astăzi. Ce taxe cresc de...

Țigările și alcoolul, mai scumpe începând de astăzi. Ce taxe cresc de la 1 august

taxe

Țigări și alcool mai scumpe și taxe majorate pentru jocurile de noroc, acestea sunt doar câteva din măsurile care se aplică începând de luni, 1 august, ca urmare a schimbării Codului Fiscal.

Începând de astăzi, cei care câștigă sume mari la jocurile de noroc vor încasa mai puțini bani, deoarece impozitul a fost majorat.

Se modifică pragurile de impozitare pentru jocurile de noroc

Pragurile de impozitare pentru jocurile de noroc se modifică astfel:

Pentru jucătorii care câștigă până la 10.000 de lei inclusiv, impozitul va fi de 3 la sută;
Dacă câștigul este între 10.000 de lei și 66.750 de lei, atunci impozitul este de 20 la sută pentru suma care depășește 10.000 de lei la care se adaugă o taxă de 300 de lei.
Dacă suma câștigată depășește 66.750 de lei, atunci jucătorul va plăti un impozit de 11.650 de lei plus 40 la sută din suma care depășește 66.750 de lei.
Impozitul datorat se va determina la fiecare plată a respectivului premiu câștigat la jocurile de noroc.

Cresc accizele pentru țigări și alcool

Tot de la 1 august cresc și accizele pentru țigări și băuturi alcoolice.

Astfel, pentru ţigarete, acciza totală se majorează la 594,97 lei/1.000 ţigarete, de la 563,97 lei/1000 ţigarete.

O altă modificare fiscală se referă la salariile part-time. Cele care sunt sub nivelul salariului minim vor fi taxate la nivelul salariului minim, ca și cum ar fi întregi. Excepție vor face elevii și studenții cu vârste sub 26 de ani, pensionarii care beneficiază de pensie din sistemul public și persoanele care au mai multe contracte part-time, dacă valoarea cumulată a venitului din acestea nu depășește valoarea salariului minim pe economie.

Pe de altă parte, plafonul pentru facilitățile fiscale în agricultură/industria alimentară și construcții scade de la 30.000 de lei până la 10.000 de lei. Astfel, suma care depășește 10.000 de lei nu va mai beneficia de facilități fiscale.

Contribuții mărite pentru angajații part-time

Toate aceste modificări apar întrucât Ordonanţa 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal prevede că începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţiile de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

În afară de elevi și studenţii cu vârsta pâna la 26 de ani, de excepții de la această regulă mai beneficiază persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi.

author avatar
Andreea Vlad
393 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger