AcasăNewsTichetele de masă, majorate. La ce valoare vor ajunge

Tichetele de masă, majorate. La ce valoare vor ajunge

vouchere

Veste bună pentru românii care primesc tichete de masă. Valoarea acestora ar putea creşte la 35 sau chiar 40 de lei.

Potrivit unor surse, majorarea ar putea avea loc în două etape: de la 30 la 35 de lei în această vară şi de la 35 la 40 de lei în mai anul viitor.

Tichete de masă 2023, majorate cu 5 sau 10 lei

Decizia a fost propusă de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în cadrul unei întrevederi cu sindicatele, care a avut loc la Palatul Victoriei. La şedinţă au mai participat premierul Nicolae Ciucă, dar şi ministrul Muncii, Marius Budăi.

„În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizațiilor sindicale de modificare și completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuțiilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ. În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei”, potrivit unui comunicat de presă.

Executivul precizează că ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie.

În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei. Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie a.c.

Potrivit unor surse, valoarea tichetelor ar putea crește de la 30 de lei la 35 de lei la 1 iulie 2023 și la 40 de lei din mai 2024.

author avatar
Andreea Vlad
853 afisari

2 COMENTARII

  1. Bátaia de joc la superlativ!
    Ne trateaza fatis,ca pe animale!
    Pentru acesti indivizi malefici ce guverneaza, santem animale!
    Dispretul catre plebe,adicá noi se va accentua pe zi ce trece!

    • Vită, dacă tot ai recunoscut că ești animal, ai ieșit vreodată la proteste? Ai votat de fiecare dată?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger