AcasăNewsThe Guardian: "Politicienii din Romania trebuie sa se reconecteze la realitate"

The Guardian: „Politicienii din Romania trebuie sa se reconecteze la realitate”

(foto: Diana Stoica)

Clasa politica din Romania „trebuie sa se reconecteze la realitate” si sa ofere solutii politice problemelor politice, comenteaza ziarul britanic The Guardian, intr-un editorial pe tema situatiei de la Bucuresti.

„In cei 22 de ani de la inlaturarea regimului Ceausescu, economia de piata si privatizarile au devenit solutii pentru vindecarea tuturor problemelor, solutii invocate de aproape toti politicienii care s-au aflat la putere in Romania. Presedintele Traian Basescu, care este la putere din 2004, este unul din principalii avocati ai diminuarii influentei statului in numeroase domenii – cel mai recent, in sistemul de sanatate”, scrie editorialistul Cristian Cercel, intr-un articol intitulat „Politicienii romani trebuie sa se reconecteze la realitate”, notand ca „protestele intr-o natiune apatica inca sunt ignorate de Guvernul Romaniei si beneficiaza doar de putina sustinere din partea opozitiei”.

„Saptamana trecuta, proiectul de lege privind reformarea sistemului sanatatii a condus la demisia lui Raed Arafat, un oficial guvernamental extrem de popular”, continua The Guardian, precizand ca demisia a condus la numeroase proteste.

„Starea de nemultumire in legatura cu actuala clasa politica este ceea ce ii impinge pe oameni sa iasa pe strazi. Dar ar fi o greseala sa ne gandim ca protestele sunt indreptate doar impotriva lui Basescu si a Guvernului. (…) Reticenta opozitiei de mobilizare a manifestatiilor reflecta o lipsa de incredere in intreaga clasa politica”, subliniaza editorialistul, notand ca ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, i-a calificat pe protestatari produsul „mahalalei violente si inepte”.

„Revendicarile protestatarilor din Romania sunt politice, iar revendicarile politice necesita raspunsuri politice serioase. Daca autoritatile romane vor continua cu obstinatie sa sustina ca nu exista aceasta situatie, «mahalaua violenta si inepta» i-ar putea forta pe politicienii romani sa fie trasi la raspundere de electorat”, incheie editorialistul The Guardian.

author avatar
Ciprian Purice
124 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger