Am asistat la cel mai jenant spectacol oferit de un medic liberal, cu ștaif de secretar de stat. Horațiu Moldovan, patronul Spitalului Sanador și nașul de cununie al fostului ministru al Sănătății, Victor Costache. Despre el este vorba, dar nu e vina mea că a ajuns secretar de stat.

La salariul pe care aud că-l încasează, vreo 23.000 de euro, aș fi stat deoparte și nu m-aș fi amestecat în politică. N-a știut să facă deosebirea între politica medicinei și medicina politicii, o fi crezut că ambele se rezolvă cu aceeași ușurință cu care dai afară un apendice inflamat. Ghinion!
Contre anapoda cu guvernul
Distinsul dom’ doctor s-a încurcat în declarații la postul public de televiziune, eșuând într-o minciună deloc prevestitoare de succes. Spunea că în țară crește numărul de testări. În mod cert românii n-au stat să le numere ca pe boabele de fasole dintr-un kil. Însă ce zice Guwernerul este exact pe invers. Cifrele arată că, în duminica ce a trecut, în România s-au efectuat mai puține testări ca sâmbătă. N-ar fi fost nimic grav în asta, dar sâmbătă s-au făcut mai puține testări decât vineri. Și nici asta n-ar fi fost de luat prea tare în seamă, dar dom’ doctor o ținea tot pe-a lui, contrându-se cu datele oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Degeaba se lăuda cu o anume eficiență a stilului de lucru în materie de testări, cifrele arată exact contrariul. Pe principiul „testăm atât cât e nevoie”, vorbe despre care nu știu dacă Horațiu Moldovan și le-a însușit de la Ludovic Orban sau invers, avem șanse să terminăm operațiunea între 11 și 34 de ani. La morți, măcar, e mai simplu. Din ordin ministerial, cine moare acum de orice boală, că-i pneumonie, pancreatită sau gâlci umflați, tot coronavirus se cheamă. De ce? Ca să-i dăm lui Iohannis un motiv în plus să prelungească starea de urgență? Măcar să se dea posibilitatea de a alege cauza decesului pe certificatul de rigoare: a murit degeaba, de prost sau de grija PSD-ului.