AcasăNewsTesla bagă marfă și în România

Tesla bagă marfă și în România

Un mesaj Twitter al producătorului de automobile electrice Tesla anunţă că românii pot comanda maşinile companiei online, automobilele urmând a fi livrate la începutul anului 2020.

Mesajele anunţă că Tesla Model 3, Model S şi Model X sunt disponibile pentru cumpărătorii din Polonia, Ungaria, România şi Slovenia. Preţurile sunt cuprinse între 39.500 de dolari şi peste 77.000 de euro. La finele anului 2018 compania a anunţat că va construi staţii de încărcare în Bucureşti, Craiova şi Brăila. În Romania, autoturismele electrice şi hibride au înregistrat o creştere puternică începută din 2016. Anul trecut au fost vândute 987 unităţi, aproximativ de două ori mai mult ca în 2017. Guvernul a aprobat, în acest an, bugetul pentru programul Rabla Plus, în valoare de 93 de milioane de euro, prin care românii pot achiziţiona maşini electrice unui voucher de aproximativ 10.000 de euro. Cea mai mare contribuţie la creşterea vânzărilor de vehicule electrice şi hibride a fost în China, unde vânzările au crescut cu peste 500.000 de unităţi, la 1,2 milioane în 2018. China a reprezentat 56% din toate vânzările de automobile plug-in. Topul vânzărilor este condus de ţările nord-europene, liderul fiind Norvegia, unde 40% din vânzările de maşini noi au fost plug-in-uri în 2018. Islanda este pe locul doi cu 17,5%, iar Suedia pe locul trei cu 7,2%.

author avatar
Andrei Coman
140 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger