Cauta

Ţepar, cu identităţi de lover-boy, preot şi funcţionar public, arestat la Bucureşti. Ce i-a promis unei femei

Ţepar, cu identităţi de lover-boy, preot şi funcţionar public, arestat la Bucureşti. Ce i-a promis unei femei - Ziarul National

Un bărbat care s-a dat drept angajat ai unei instituții publice și a determinat o femeie care dorea să se angajeze să-i dea sume de bani, promițându-i că, astfel va fi angajată, a fost reținut de polițiștii Capitalei.

Omul era condamnat într-un alt dosar. Conform unor informații pe surse, e vorba de Keops, un interlop din Alba Iulia, care în trecut a mai țepuit cu suma de 800.000 de lei, pozând în lover boy și preot.

Au cerut şpagă 11.500 lei și 2000 euro

Inculpatul cu pricina a avut şi o complice. A fost reţinută şi ea.

Secția 13 Poliție a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că, la data de 4 februarie, în jurul orei 19.00, două persoane necunoscute, care și-ar fi atribuit calități oficiale de reprezentanți ai unei instituții publice, ar fi contactat-o prin intermediul unei rețele de socializare, apoi, sub pretextul că va fi angajată în cadrul instituției din care cei doi ar face parte, ar fi indus-o în eroare, determinând-o să le remită 11.500 de lei și 2000 de euro, precum și telefonul mobil.

Bărbatul este urmărit, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, fiind condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare și un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Alba Iulia, într-un dosar de înșelăciune.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version