AcasăNewsTeorie incendiară: Vaccinul antigripal dă fals pozitiv la Covid

Teorie incendiară: Vaccinul antigripal dă fals pozitiv la Covid

Dr.Rashid Buttar, un reputat medic din Statele Unite, a lansat o teorie explozivă, confirmată, potrivit spuselor sale, de studii multiple, conform căreia pacienții vaccinați antigripal ies pozitiv la Covid-19, fără a avea, de fapt, virusul. Acesta mai afirmă că testarea PCR nu a fost concepută pentru diagnosticare, tocmai de aceea rezultatele nu sunt reale.

Într-un interviu acordat unui post de televiziune din Statele Unite, dr. Rashid Buttar a reușit să răstoarne toate informațiile despre Covid-19. Dr. Rashid Buttar a absolvit biologia și teologia la Universitatea din Washington, medicina la Universitatea de Medicină Osteopatică și Științe ale Sănătății, Colegiul de Medicină și Chirurgie și a fost chirurg de brigadă și director al medicinii de urgență în serviciul militar SUA. Dr. Buttar este specializat în toxicologie metalică și medicină preventivă, este membru în trei asociații medicale distincte, iar în prezent ocupă postul de director medical în Centrele pentru Medicină Avansată din clinicile din California și California de Nord, clinici specializate în disfuncții imune și probleme de toxicitate care se manifestă în diverse afecțiuni, cum ar fi cancere, boli cardiace și autism. Dr. Rashid Buttar a desființat pur și simplu testarea PCR, arătând și faptul că cei care s-au vaccinat antigripal ies fals pozitivi la Covid-19.

”Fiecare element al științei a fost literalmente luat, aruncat în vasul de W.C. și apoi s-a tras apa. Elementul fundamental al modului în care funcționează sistemul imunitar este ignorat. Fiziologia este aruncată la coșul de gunoi. Fiecare aspect al virologiei și al bolilor infecțioase este ignorat. Postulatele lui Koch au fost ignorate, fiecare dintre ele. Avem rezultate fals pozitive provenind de la testări despre care știm că nu sunt adecvate. Testele pe care ei le fac, RT-PCR, testele de reacție de polimerizare în lanț în timp real, au fost deja dovedite ca fiind ineficiente. De fapt, Kary Mullis, cel care a dezvoltat testul în anii ’80, a spus că nu poți folosi această testare în scopuri de diagnosticare. Trebuie să-l folosești doar pentru ceva care are o secvență genomică care a fost deja identificată. Nimeni nu a putut încă arăta un singur deces determinat de virusul în sine, conform metodologiei adecvate. Nimeni nu a reușit să facă asta. Toate se bazează pe testarea PCR. Din 1984 până în zilele noastre au fost făcute studii multiple care au indicat în cele din urmă că, dacă ai avut vaccinul antigripal, în special vaccinul antigripal trivalent, apari ca fiind pozitiv la testarea pentru Covid-19. Dumnezeu știe ce a fost injectat în oameni de-a lungul anilor. Eu vreau să știu câți dintre acești oameni care se presupune că ar fi murit din cauza Covid-19 au fost vaccinați antigripal. Și apropo, numerele sunt mai mici în SUA decât în cazul gripei sezoniere” a afirmat dr. Rashid Buttar, în cadrul interviului acordat postului de televiziune din SUA.

Isterie creată artificial

Reputatul medic american arată că isteria Covid-19 a fost creată artificial și că se folosesc tehnici de manipulare grosolane. ”Mass-media difuzează imagini din spitale, de la o țară la alta, folosind aceleași imagini, aceeași persoană care moare de mai multe ori, folosind manechine ca să arate faptul că oamenii mor și totuși nici măcar nu pot arăta ambulanțele, pentru că ele nu fac nimic. Ele stau de pomană, oamenii joacă șah, joacă jocuri de cărți, pentru că nu fac nimic. Asistentele medicale sunt concediate chiar acum, pentru că nu este nevoie de ele. Dar ei împing agenda asta a fricii. Tocmai au arătat la CBC acea asistentă care plângea <<vă rog, dați-mi o mască, să pot avea grijă de pacienți, nu vreau să risc să-mi infectez familia>>, apoi s-a aflat că ea nu mai muncise în spital de un an și jumătate și că era un fel de model social-media. Nivelul de denaturare, de înșelăciune al tacticilor de diversiune, pentru a împiedica publicul să știe adevărul, este pur și simplu de necrezut”, a mai declarat dr. Rashid Buttar.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
6.117 afisari

4 COMENTARII

  1. Legat de testarea PCR, precum și de alte aspecte legate de minciunile demenților care au pus la cale mârșăvia cu virusul lui pește, unii le știam de acum o lună. E bine că vă treziți și acum. Pe cei care neagă potențialul fatal al ” carcalacului ” – așa cum îi place lui Mircea Badea să-l numească – acesta, MB ca și alții ca el – îi numește cretini. Poate, cu ocazia asta, se mai dezmeticeste și el. Acel doctor american nu este singurul care dezvăluie cum e cu testarea, dar și alte adevăruri, cum ar fi rolul maleficilor (criminalilor, în fapt) Fauchi, Gates ș.a. Mai sunt și alții care rostesc adevărul, dar nu îi veți vedea prea mult în ” mainstream ” media, păi, unde ne trezim aici? Sincere felicitări pentru articol, Doamne ajută!

  2. Este mai rau ca pe vremea comunistilor, niciun canal media nu transmite adevarul. Digi24 este unul din cele mai mincinoase canale media. Felicitari Claudia Marcu, respectiv National pentru acest articol.

  3. Acest articol e un fake de la inceput pana la final. „Reputatul” doctor Rashid e de fapt un amarat de osteopat caruia i-a fost retrasa licenta de practica. „Rashid Buttar is an American osteopathic physician from Charlotte, North Carolina….In 2007, Buttar was charged by the North Carolina Board of Medical Examiners with unethical treatment of four cancer patients.The panel recommended that Buttar’s „license be suspended indefinitely, but that the suspension be immediately stayed”. Inainte de a publica un articol din alte surse ar trebui sa faceti o cercetare de background, altfel riscati sa publicati stiri false sau bazaconiile unor visatori.

  4. Am avut curiozitatea să aprofundez cazul menționat cu privire la acuzațiile aduse dr. Rashid, în urma cărora ”North Carolina Medical Board i-a retras licența de practicare”. Cazul a fost ”judecat” în 2007 și în 2009, iar decizia finala s-a luat în martie 2010. SINGURA ”penalizare” pe care a suportat-o dr. Rashid a constat în obligarea domniei-sale de a prezenta fiecărui pacient care i se adresează un formular de consimțământ. Recomand tuturor sa intre pe site (http://www.drbuttartruth.com/charges.php), documentele vorbesc de la sine! Ce fake? Anonymous cred ca a citit altceva!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger