Cauta

Teodorovici, neocomunistul în costum Armani

În timp ce colegii săi de partid nu mai știu pe unde să scoată cămașa guvernării, Orlando Teodorovici vorbește de parcă ar fi în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Și poate chiar asta face, pregătește terenul să atace 2024 în forță, când România va scăpa, cu chiu, cu vai, de blestemul conducătorului ipocrit, imoral, baron imobiliar.

Teodorovici, neocomunistul în costum Armani - Ziarul NationalOri îi place să amăgească suflete ostoite de setea dreptății, ori în cap un plan bine pus la punct de consilieri apropiați.

Prezent la un Forumul Agricultorilor, ministrul Finanțelor Publice le-a vorbit fermierilor despre (re)implicarea statului în acest sector, vorbe care decenii la rând au alinat mândria și orgoliul țăranului. Nu-i pentru prima dată când Teodorovici are un discurs ce amintește de politica partidului unic – dacă mai ieri voia să interzică exodul absolvenților de facultate, pe care i-ar fi obligat să presteze câțiva ani în țară, azi propune ca statul român să cumpere recolta fermierilor!

Direct, franc, precum un politician aflat în campanie electorală, curajos în exprimare și convins că asta vrea electoratul, asta trebuie să audă! „Cred că este o soluţie la care trebuie să ne gândim. Și nu numai la cereale, ci şi la medicamente şi la foarte multe altele”. Când ești în mijlocul agricultorilor și tu grăiești și despre „ medicamente şi foarte multe altele”, e clar că joci un rol, știi ce spui și ai așteptări. Nu pe termen scurt, asta-i clar, dar în perspectiva viitoarelor alegeri aceste idei îmbrăcate într-un asemenea discurs pot fi cuantificate.

PCR reloaded

Ministrul Finanțelor Publice este nostalgic după perioada în care România se considera „grânarul Europei”.

Despre asta le-a vorbit fermierilor la Forumul Agricultorilor: „Dumneavoastră, cei care produceţi cereale în România, când le vindeţi la capătul tarlalei, le vindeţi cu un preţ care nu reprezintă munca dumneavoastră, corect? Vine intermediarul şi cumpără la un preţ pe care vi-l impune, după care pleacă cu marfa, o mai plimbă cu vapoarele o anumită perioadă şi o aduce în România la alt preţ. Cam aşa este. Atunci, statul român poate interveni prin pe acea lege care impune o cantitate minimă de cereale în rezerva de stat. Ce ne opreşte pe noi, ca stat, să majorăm acest plafon la câteva milioane de tone, să am o marjă cu limita minimă şi limita maximă? Una minimă sub care nu am voie să scad rezerva minimă şi cea maximă până la care pot să achiziţionez”.

Cu alte cuvinte, zice Teodorovici, statul poate cumpăra recolta fermierilor: „Statul vine când dvs. produceţi şi vă oferă preţul corect, preţul de piaţă, care reflectă munca dvs. Și eu, stat, achiziţionez grâul, îl depozitez, fie la mine, fie la privaţii care au spaţii de depozitare şi plătesc acest lucru”.

Fără cooperativele lui Daea, mureau de foame europenii

Mai mult, în „combinația” gândită de Eugen Teodorovici are loc și Petre Daea, pe care îl implică în planul său neocomunist prin proaspăt apăruta Casă de Comerț „Unirea”. „Eu, stat, atunci când lucrurile o impun, pot să intru în piaţă, pot să export prin recenta Casă de Comerţ înfiinţată de domnul ministru Daea şi diferenţa dacă e una mai mare să o aduc şi pe acea în buzunarul fermierilor din România. Cred că este o soluţie la care trebuie să ne gândim şi nu numai la cereale, ci şi la medicamente şi la foarte multe altele”, zice Teodorovici.

Dacă trăia, și Nicolae Ceaușescu era gelos pe un asemenea plan de management! Eugen Teodorovici își dă licența în economia de piață realizând fuziunea perfectă dintre doctrina comunistă și misiunea capitalismului.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version