AcasăNewsTeodorovici, despre UE: Suntem ca frații, dar la probleme fugim unii de...

Teodorovici, despre UE: Suntem ca frații, dar la probleme fugim unii de alții

Eugen Teodorovici a declarat, joi, că tema forţei de muncă este evitată de reprezentanţii de profil din Uniunea Europeană. El a explicat că fiecare stat îşi urmăreşte propriul interes atunci când se dezvoltă pe baza resurselor umane din alte ţări, de obicei provenind din România, Croaţia şi Polonia.

Eugen Teodorovici

„Am încercat să facem o întâlnire comună a miniştrilor muncii şi a miniştrilor de finanţe din cele 28 de state membre, dar nu s-a dorit un astfel de eveniment. (…) Ce se întâmplă cu cele 10 ţări care trimit forţa de muncă în Vestul Europei? Cum ar trebui să acţioneze celelalte ţări care primesc forţă de muncă. Astfel de lucruri pe care mă aşteptam să le discutăm nu se regăsesc pe agendă”, a afirmat ministrul de Finanţe.

Teodorovici a mai explicat că în lipsa oamenilor dipuşi să trateze aceste probleme, fondurile europene şi intenţiile bune ale acestuia nu se pot concretiza.

„La nivel european nu se doreşte punerea pe agendă a unor astfel de subiecte. Sunt interesele statelor care au nevoie de forţă de muncă din ţări ca România, Croaţia, Polonia şi restul (…) Poţi să ai fonduri europene, poţi să ai intenţii bune dar nu ai cu cine să pui în practică acele idei. Asta înseamnă familia Europeană. O mare familie, frumoasă, iubită, dar fiecare stat este pentru el”, a declarat ministrul.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
123 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger