AcasăNewsTeapa in Florenta

Teapa in Florenta

Cum e sa fii cel mai pacalit turist din capitala Toscanei

Orasul italian poate rivaliza cu Venetia datorita preturilor nerusinate care scandalizeaza turistii. Este si cazul unui vizitator din Taiwan, omul a chemat politia dupa ce a fost taxat pentru o banala inghetata cu…25 de euro.

Cum e sa fii cel mai pacalit turist din capitala Toscanei

Un scandal care s-a lasat cu o amenda de 2000 de euro pentru proprietarul gelateriei. Turistul asiatic a spus ca a incercat sa protesteze fata de suma de bani care i s-a cerut, dar vanzatorul i-a raspuns ca  inghetata costa atat de mult pentru ca „este gustoasa si delicioasa”. Ghidul (italian) al grupului de turisti si-a dat seama de pungasie si a sunat politia. Oamenii legii au descoperit ca magazinul isi ascundea preturile in spatele ghiseului, asa ca l-au amendat pe patron cu 2.000 de euro. „Ascunderea preturilor este o practica frecventa si este un obicei care  ne creeaza o imagine proasta, in conditiile in care principalele victime sunt turistii”, a spus ofiterul Elio Covino. Nu este prima data cand turistii se revolta din cauza  preturilor exorbitante din zonele turistice italiene. In august un barbat a facut scandal dupa ce i s-au cerut 43 de euro pentru doua cafele si o sticla de apa, intr-o cafenea din centrul Venetiei. In ianuarie 2017 un restaurant din acelasi oras a incarcat nota de plata a unor turisti japonezi cu 1100 de euro, doar pentru patru fripturi si un aperitiv din peste. Si romanii au luat tepe pe banda in Venetia, recenziile furioase pe retelele de socializare au aratat cum li s-au adus pe masa produse pe care nu le-au comandat, iar unele bauturi au fost  trecute suplimentar la plata, desi erau oferite din “partea casei”.

author avatar
Andrei Coman
424 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger