AcasăNewsŢeapă cu „cea mai scumpă bere din lume”

Ţeapă cu „cea mai scumpă bere din lume”

Cum e să bei o bere şi să fi taxat cu peste 68.000 de dolari ? Sună a banc, dar  aşa a păţit un turist australian aflat în vizită în Marea Britanie.

Peter Lalor, reporter de crichet pentru The Australian, a comandat o Deuchars IPA la barul hotelului Malmaison din Manchester. Comanda să-l coste în jur de 6,75 dolari, dar bărbatul s-a trezit cu o notă de 68.478 de dolari (99.983 de dolari australieni).   ”Vedeți berea aceasta? Este cea mai scumpă din istorie”, a comentat el imaginea postată pe Twitter–devenită virală cu 7.800 de like-uri și 2.100 de partajări. Autorul a insistat pe faptul că  ”nu avea ochelarii pentru citit” când barmanul-șef i-a prezentat nota de plată pentru IPA și nici nu i-a dat de gândit când personalul „a avut unele probleme” pentru a înregistra tranzacția. Deși suma a fost absurdă, nu a fost contactat de la bancă pentru confirmarea ei și nici un angajat al hotelului nu s-a autosesizat. „De obicei, australienii găsesc Anglia ca fiind cam scumpă, dar asta este cireașa de pe tort”, a spus Lalor: „Este o grămadă de bani. Sunt doar un reporter de crichet, nu câștig bani cu lopata și mai plătesc și dobândă”, a continuat Peter. Două zile mai târziu, soția lui l-a sunat să-i spună că suma uluitoare chiar fusese debitată din cont – plus un comision de 1.711 dolari. Omul a fost revoltat că și Visa, și banca făcuseră operațiunea fără să pună vreo întrebare. Mai târziu, Lalor a anunțat pe Twitter că este în legătură cu hotelul și cu Visa pentru a obține rambursarea – doar că durerea de cap va continua încă nouă zile lucrătoare până se va face procesarea. „Între timp, există o gaură imensă în finanțele mele”, s-a plâns el. „O lecție de știut: găsește întotdeauna ochelarii când primești o notă de plată”. (R. Jacotă)

author avatar
National
791 afisari

3 COMENTARII

  1. Eheh criketistule berea aia e de pe vremea lui Ramses… Pune mana pe rata la banca cand mai comanzi bere in Anglia. Bine ca nu ai comandat o lada ca la Caracal ajungeai!…

  2. Pretinas de banii aia bea toată familia ta bere Bucegi 10 vieti… Lasa crichetu vino la fotbal la Burleanu la conferinte. Intrebarea e ca apa sparge peatra… si o sa faci cunostinta cu berea romana aceasta blonda fermecatoare dragostoasa sexoasa si nu e materialista sa stii ca Bianca lui Bote.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger