AcasăNewsTaxa pe câine, introdusă într-un oraș din România. Și localnicii care nu...

Taxa pe câine, introdusă într-un oraș din România. Și localnicii care nu au animale de companie sunt buni de plată

sursa foto: opiniatimisoarei.ro

În contextul în care se tot vorbește despre taxe, dar și despre problema câinilor fără stăpân, prezenți pe străzile unor orașe – mai mari sau mai mici- din țară, apare o veste ce nu le-a picat deloc ușor oamenilor dintr-o localitate din județul Suceava. Și asta pentru că vor avea de plătit o taxă pe câine. Chiar dacă nu au vreun animal de companie.

Pe scurt, un oraș din țară introduce taxa pe câine. Fiecare locuitor trebuie să plătească 15 lei, chiar și cei care nu au animale de companie, potrivit Antena3.

Această idee, a unei taxe pe câine, de 15 lei, îi aparține edilului din localitatea suceveană Salcea. El susține că doar așa ar putea rezolva problemele generate de abandonul câinilor pe domeniul public.

Taxa pe câine, atât pentru cei care au, cât și pentru cei care nu au animale de companie

Dincolo de explicațiile oficiale, însă, această taxă a creat mare supărare la nivelul comunității locale, în special – după cum era de așteptat – în rândul locuitorilor care nu au câini ca animale de companie.

Primarul localității susține însă că taxa este necesară, pentru că primăria a încheiat un contract cu o firmă de ecarisaj și pentru ridicarea unui singur câine de pe domeniul public primăria trebuie să plătească 1.100 de lei, potrivit sursei citate.

De altfel, edilul din localitatea suceveană amintită anunță și un alt pas în toată această campanie de conștientizare cu privire la abandonul animalelor pe domeniul public. Și anume că se intenționează microciparea tuturor câinilor care se află pe domeniul localității. În acest fel, speră primarul din Salcea, se va reduce abandonul acestor patrupede pe domeniul public.

Citiți și: Taxă la bloc pe animalele de companie. Ce obligaţii au proprietarii de câini şi pisici

author avatar
Andrei Coman
1.064 afisari

2 COMENTARII

  1. Primarul are camere de supraveghere, ar trebui sa identifice persoanele care abandoneaza animalele si sa le faca dosare…
    Dar mai usor sa pedepsesti pe toti, pentru unii….imi aduce aminte de perioada comunista cand o intreaga colectivitate scolara era pedepsita pentru un elev turbulent…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger