AcasăNewsTaxa de pod de la Fetești, suspendată din cauza reparațiilor la podul...

Taxa de pod de la Fetești, suspendată din cauza reparațiilor la podul peste Brațul Borcea. De când se aplică măsura

taxa de pod

Taxa de pod de la Feteşti va fi suspendată, pentru că reparaţiile podului nu se termină la începutul verii, ci vor continua şi în iulie, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Suspendarea taxei se face pentru a reduce aglomeraţia din zona podului unde se repară sensul Constanţa – Bucureşti, iar şoferii sunt deviaţi pe o singură bandă pe sens.

Ministrul Transporturilor a suspendat taxa de la Fetești

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plăţii tarifului pentru tranzitarea podului peste braţul Borcea pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, în condiţiile în care repararea deteriorărilor extinse ale podului se va suprapune pe perioada sezonului estival.

„Mobilizare bună a constructorului pe şantierul podului peste braţul Borcea (A2), care a ajuns la un stadiu fizic de peste 74%! În ciuda eforturilor depuse, repararea deteriorărilor extinse ale acestui pod dunărean se va suprapune pe perioada sezonului estival. Constructorul român a dat asigurări că va continua să lucreze intens, inclusiv în weekend, pentru a se putea scurta cât mai mult perioada cu restricţii. În această situaţie, vreau ca pe perioada lucrărilor să suspendăm plata tarifului pentru tranzitarea podului (PEAJ)!”, a scris ministrul Transporturilor pe propria pagină de Facebook.

Lucrările la pod, finalizate în august

El a precizat că lucrările la podul peste braţul Borcea ar putea fi încheiate la începutul lunii august. “În momentul în care s-a început decopertarea în această ultimă etapă lucrurile au stat mai prost decât s-a anticipat. Nimeni nu vrea să îşi asume să facă lucrări de mântuială pe acest proiect important, noi am sperat că undeva la sfârşitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulaţie, pare că se duce şi în luna iulie. Şi atunci, fiind în vârf de sezon, toate aceste lucrări vor crea un anumit disconfort şi cred că noi putem să ne asumăm în această perioadă până la finalizarea acestor reparaţii să ne asumăm această decizie. Începând de cât mai repede, dar ţine de CNAIR. De aceea am făcut şi public acest lucru ca să faceţi presiune pe domnul de la CNAIR. E o chestiune de zile. Reparaţiile sper să se termine până la început de august”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

Lucrările de reabilitare la podul peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, au reînceput în luna februarie a acestui an, motiv pentru care calea II de circulaţie, sensul Constanţa – Bucureşti, a fost închisă traficului.

Prețul taxei de pod Fetești – Cernavodă este stabilit în funcție de tipul autovehiculului (1, 2, 3 sau 4) și de numărul de treceri (1, 2 sau 20). De exemplu, şoferul unui autoturism trebuie să plătească 13 lei, numai la dus. În caz contrar, amenda minimă porneşte de la 130 de lei.

author avatar
Andreea Vlad
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger