AcasăNewsTătaru îl contrazice pe Iohannis. Vaccinul anti-Covid nu ne va scăpa de...

Tătaru îl contrazice pe Iohannis. Vaccinul anti-Covid nu ne va scăpa de pandemie

Nelu TataruTătaru îl contrazice pe Iohannis. Vaccinul anti-Covid nu ne va scăpa de pandemie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face sezonier, ca şi vaccinul antigripal.

„Se face cu rapel la 28 de zile. La fel, sezonier, ca şi vaccinul antigripal. Sperăm ca, odată cu vaccinarea, să putem vedea în vară o scădere a numărului de cazuri şi să putem avea acea perioadă liberă. La fel ca şi în sezonul gripal, atunci se va face şi vaccinul anti-COVID”, a explicat Tătaru, potrivit Agerpres.

Nelu Tătaru a vizitat duminică alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, call-center-ul DSP Bucureşti, de la Arena Naţională.

După această vizită, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vaccinarea în masă ar putea începe prin lunile ianuarie-februarie.

„E probabil ca primele tranşe de vaccin să vină la începutul anului viitor. Vaccinarea în masă se va produce probabil în primăvară. Undeva la începutul anului ianuarie-februarie va începe cu personalul medical, se va merge mai departe în tranşă, iar până la finalul primăverii să terminăm prima rundă de vaccinare”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

Șeful statului speră ca „până în vara anului viitor să scăpăm de tot de această pandemie”.

Alte 5.554 de cazuri noi de Covid-19

Ultimele date transmise de Grupul de Informare Strategică arată 5.554 de noi cazuri de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore, din 16.225 teste efectuate. Alți 148 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La secțiile de terapie intensivă din țară sunt internați 1.250 de pacienți cu coronavirus.

Până duminică, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), transmit autoritățile.

author avatar
Andreea Vlad