Cauta

Tarul etern al Kremlinului

Peste 107 milioane de alegatori din cea mai mare tara din lume au fost chemati ieri la urne, la alegerile prezidentiale. Dupa ce a votat, la Moscova, Vladimir Putin a declarat ca va fi multumit cu orice scor care-i va permite sa obtina cel de-al patrulea mandat. ”Nu conteaza atat timp cat imi da dreptul de a ocupa functia de presedinte”.

Eroul rusilor iesind increzator de la vot

Ultima saptamana a campaniei prezidentiale din Rusia a fost marcata de tensiuni fara precedent intre Moscova si Occident, dupa otravirea in Anglia a fostului spion rus Serghei Skripal. Un climat demn de Razboiul Rece care s-a instalat in timpul ultimului mandat al lui Putin, pe fondul sustinerii de catre Kremlin a regimului sirian, crizei ucrainene si acuzatiile de ingerinte in prezidentialele americane. De altfel, ca represalii a organizarii scrutinului prezidential in Crimeea, Kievul a blocat votul alegatorilor rusi din Ucraina. In timp ce, ieri, opozitia rusa, in frunte cu Alexei Navalnai, si mai multe ONG-uri au denuntat peste 1000 de nereguli la scrutinul prezidential. Iar Comisia Electorala Centrala din Rusia a afirmat ca a fost vizata de un atac cibernetic care a provenit din 15 tari pentru a-i face serverele indisponibile. O ”cursa ” prezidentiala in care Putin nu a avut nici un adversar, creditat cu 70% din intentiile de vor ale rusilor. Dar a avut vreodata?

Opozanti si jurnalisti asasinati

Cand a devenit presedinte, Putin i-a avertizat intai pe oligarhi sa nu se amestece in politica, sa se concentreze pe rolul economic si sa-si plateasca la virgula impozitele. Cei ce nu au respectat aceste reguli au avut de-a face cu justitia sau cu exilul. Au fost cazurile lui Mihail Hodorkovski, Serghei Pugacev sau Boris Berezovsky. Dupa venirea lui Putin la  putere, in 1999, zeci de jurnalisti au fost asasinati in Rusia pentru ca au facut anchete acolo unde nu trebuia, cazul Annei Politkovskaia fiind cel mai cunoscut. Singurul opozant care-i putea pune probleme liderului de la Kremlin a fost Boris Nemtov (55 de ani), care cadea sub gloante in februarie 2015 langa zidurile Kremlinului. Moartea lui Nemtov nu a fost decat un tragic exemplu dintr-o lunga serie de opozanti ai lui Vladimir Putin care au murit in chip misterios. Cum a fost cazul fostului oligarh Boris Berezovski, mort in Marea Britanie. Sau a avocatului fiscal Serghei Magnitski. Sau a militantei pentru apararea drepturilor omului Natalia Estemirova, a avocatului Stanislas Markelov si jurnalistei Anastassia Baburova, a deputatului liberal Serghei Iuchenkov, si al fostului spion Alexandr Litvinenko.

Singurul program: persistenta la butoane

De-a lungul anilor, sursele de contestatie a puterii prezidentiale au disparut, practic. Vladimir Putin a avut sansa sa aiba in fata o opozitie divizata si a facut totul pentru ca ea sa ramana asa. O mana de maestru sahist controleaza toata Rusia. Putin nu a prezentat insa nici un program. De fapt, singurul program al lui Putin este durabilitatea lui in fruntea Rusiei. A esuat sa modernizeze economia si sa redreseze nivelul de trai. Puterea a inlocuit contractul social care o lega de oamenii de rand cu o retorica nationalista care si-a gasit aplicatii in Ucraina si in Siria. In timp ce rusii par multumiti ca Putin a redat Moscovei statutul de interlocutor indispensabil in concertul international. Silentios (deocamdata) in criza diplomatica Rusia-Marea Britanie, Putin a asteptat rabdator, fara sa miste un deget, scrutinul de ieri dorind sa se asigure ca va avea la breloc cheile Kremlinului pana in 2024. Cetatean rus din 2013, actorul francez Gerard Depardieu a votat si el pentru in favoarea lui Putin. Iar peste Ocean, Donald Trump spune ca va castiga musai cel de-al doilea mandat.

Ultimele stiri

  • Mayday! Mayday! Mayday! Ce se întâmplă când un controlor de trafic aerian adoarme? Simplu: ROMATSA doarme și ea
  • Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos
  • Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025
  • Anchetatorii au găsit teancuri de bani acasă la finul lui Ion Mocioalcă. Managerul Spitalului din Caransebeș, reținut de DNA – FOTO
  • Un român, în topul mondial al științei: student la Cornell, cu cinci medalii internaționale în doi ani. Mendel Mendelsohn, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)
  • Bolojan a discutat cu retailerii. Ce se întâmplă cu plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază: „Ținând cont de situația actuală se vor conforma”
  • Liviu Cocoş, reţinut de DNA după perchezițiile de la Compania de Apă Brașov. Ce acuzaţii i se aduc celui care ocupă și funcția de prim-vicepreședinte PNL
  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • Exit mobile version