Traficul aerian internațional de pasageri s-a prăbușit în ultimul an și nu dă semne de revenire, a anunţat, miercuri, noul director general al Asociaţiei Internaţională a Transportului Aerian (IATA), Willie Walsh.
Pandemia de covid-19 a afectat și TAROM, ale cărei venituri au scăzut dramatic în 2020. Dar problemele financiare ale companiei sunt mai vechi, motiv pentru care intenționează să vândă din avioane, măsură ce face parte din planul de restructurare al companiei.
TAROM vinde avioanele vechi
Compania Națională de Transporturi Aeriene TAROM a anunțat vineri intenția de a vinde 14 aeronave din flota companiei, potrivit Hotnews. Anunțul vine după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța la sfârșitul lunii martie că este în plan înlocuirea și uniformizarea flotei companiei, ca parte din planul de restructurare.
„Există o comandă făcută de acum doi ani de cinci Boeing-uri 737 Max, iar pe acest plan care eficientizează partea de costuri prin reducere de personal, ştiţi că TAROM avea o dimensiune ca număr de personal cam dublă faţă de o companie de mărime similară şi deja au plecat voluntar cam 300 – 400 de oameni şi sunt în evaluări finale ceilalţi, prin reducerea direcţiei tehnice, acolo era un centru mare de cost, şi externalizarea acestor servicii”, a declarat ministrul Transporturilor.
Cătălin Drulă a mai declarat că anul acesta vor fi cumpărate noi aeronave. „Anul acesta se vând avioanele vechi şi o să vină avioane noi. Există o comandă făcută acum doi ani de cinci avioane Boeing 737 Max. Pe acest plan care eficientizează pe partea de reducere de personal, deja au plecat voluntar vreo 300 de oameni, deja sunt în evaluare ceilalţi, prin reducerea direcţiei tehnice, planul are mai mulţi paşi”, a precizat oficialul.
De asemenea, TAROM ar putea reveni pe profit, conform planului de restructurare, în anii 2024 – 2025, a anunţat Drulă.
Lista celor 14 avioane puse în vânzare de TAROM
TAROM scoate la vânzare mai multe aeronave Boeing, ATR și Airbus fabricate în perioada 1993-2007. Ar vrea să obțină pe ele, în total, aproape 99 miliioane de dolari. Cel mai mult se cere pentru o aeronavă Boeing 737 din 2003: aproape 14 milioane de dolari.