Belgia, Olanda şi Austria au cei mai fericiţi oameni din Uniunea Europeană, la polul opus fiind Letonia, Bulgaria, Croaţia, Lituania, Grecia şi România.
În anul 2018, peste 62% dintre persoanele cu vârsta de peste 16 ani din Uniunea Europeană au declarat că au fost fericite tot timpul (14%) sau majoritatea timpului (48%) în ultimele patru săptămâni, în timp ce 12% au declarat că au fost rareori (8%) sau niciodată (2%) fericite în ultima lună, arată un sondaj Eurostat. Trei sferturi (76%) dintre belgieni, olandezi şi austrieci au declarat că s-au simţit fericiţi tot timpul sau majoritatea timpului în ultima lună. În contrast, frecvenţa celor care au fost fericiţi este cea mai scăzută în Letonia (unde doar 31% din persoane au declarat că s-au simţit fericite tot timpul sau majoritatea timpului în ultima lună), Bulgaria (35%), Croaţia (42%), Lituania (45%), Grecia şi România (în ambele ţări aproximativ 46% din persoane au declarat că s-au simţit fericite tot timpul sau majoritatea timpului în ultima lună). Când vine vorba de extreme, Spania a înregistrat cel mai mare procent de persoane care au fost fericite tot timpul (29%) în timp ce un procent similar de persoane din Letonia (28%) au declarat că au fost rareori sau niciodată fericite în ultima lună.Comparativ cu situaţia din 2013, ponderea persoanelor fericite din Uniunea Europeană a crescut cu două puncte procentuale, de la 60% la 62%. (R.J.)
Fericirea matului gros, concupiscentei dintre picioare si fericirea dialectic stiintifica sau spirituala?
Olandezii sunt fericiti toata ziulica de dimineata pana iar dimineata Ei trag pe nas sau se inteapa cu droguri selecte sau grosiere Ati vazut ,toti care ne viziteaza sunt homalai sadea ,vin pe la sefi la cutite sau se dau in stamba pe la ,,vocea romaniei” Povestesc cum de la 15 ani se drogheaza si ajungand la 55 de ani nu si recunosc proprii copii dar nici copii proprii nu i recunosc Unii ,,barbati” se imbraca in femei si se homalesc ajungand s o faca si in vitrine Am o nepoata dusa in Olanda care zicea ca nu se marita pentru ca acolo aproape toti sunt homo Cata fericire pe vesticii astia si nu de ieri de azi ci inca de pe vremea lui EMINESCU Asa fericire sa o pastreze pentru ei
Cum sa nu fie fericiti cand ai drept nonstop la avort si eutanasie relaxanta? Da ia puneti tarile cu cele mai multe suiciduri sa vedeti ca cercetatorii tot asa scoate lista ca la fericiri…
Cum naiba ,sa mergi pe strada cu bicicleta si sa ranjesti Inseamna ca la Balaceanca este polul fericirii Acolo toti rad si ranjesc
E normal ca in Olanda toti intra in cofetarii tristi insa cand le ia interviu la iesire dupa ce au baut rachiu cu amfetamine si au consumat prajituri cu canabis si au fumat iarba, e imposibil sa nu recunosti ca ai o viata fericita..