Cauta

Tariceanu se sinucide politic, cu Dudele regale de gat

Asa cum am mai scris, imaginea actuala a Casei Regale, cu un Rege aflat in mare suferinta, se contureaza mai degraba ca a unui SRL aflat intr-o goana nesfarsita dupa arginti si alte beneficii. In context, propunerea legislativa ce prevede recunoasterea Casei Regale ca persoana juridica de drept privat si acordarea ei a statutului de utilitate publica pare inca un cadou facut Altetelor Lor Margareta si Duda.

Dupa cum se vede, principalul sustinator al codorisirii Casei Regale cu divese avantaje este Calin Popescu Tariceanu.  Povestea acestei iubiri bizare nu e noua. Astfel, in perioada in care Tariceanu a  condus Executivul, el a acordat statutul de reprezentant special al Guvernului Romaniei atat Principesei Margareta, cat si Principelui Radu. Bineinteles, si atunci a existat un “buget de functionare” pe care seful de azi al Senatului  il numeste “ modest”, dar “care a permis derularea unor activitati ale Casei Regale in favoarea Romaniei”. Bun, bravo, orice actiune care sprijina Romania in lume trebuie aplaudata si remunerata ca atare. Dar care au fost aceste activitati? Avem si noi o lista, un opis, ceva? S-au contabilizat rezultatele si a reiesit ca treaba e profitabila? E Romania mai bine vazuta in Schengen, la Elysee, la Berlin sau in Olanda? Nu prea, dar, dupa mintea lui Calin, trebuie sa perseveram. Zice latinul asa, cand e vorba de a te incapatana in greseala: “perseverare diabolicum est”. Da, ce, da Tari din averea lui? Nu. Da din buzunarul comun al contribuabilului prostit zilnic. Dar, exista si reversul medaliei. Toata imaginea de politician luptator pentru eliminarea statului paralel si diminuarea puterii binomului, cruciat nepatat de coruptie si neinduplecat cu inamicii politici a lui Tariceanu risca sa se naruie. De fapt, e pe cale sa devina pulbere fina. Pentru ca va fi asociat, natural, cu ambitiile hraparete ale Casei Regale lipsite de demnitatea proverbiala a Regelui. “Capusareala”, fie ea si “modica” pe care o manifesta acum Casa Regala nu scapa ochiului ager al romanului impilat din toate pozitiile. De ce ar da el bani pentru coafura grizonant-ondulata a lui Radu Duda? Ce-a facut el pentru Romania? Bun, n-a facut, dar poate are un plan, ceva? Nu? Aha, deci Tariceanu se lupta sa arunce alti bani aiurea pentru nimic in timp ce taxele se inmultesc ca gandacii de bucatarie. Mai binea r fi sa tii cu poporul. Casa Regala e o cauza pierduta si pacat ar fi sa te pierzi si dumneata, domnule Tariceanu.

P.S. Dar iata ca in discutie se baga si USR care are niste amendamente la propunerea tariceanului. Una dintre ele prevede taierea “beneficiilor materiale” primite de Casa Regala de la buget. Astia de la USR in ce tara or trai? S-au prins ultimii ca Familia Regala fix asta urmareste: beneficii materiale. Ca de respect, cica, sunt satui. Mai ales Radu Duda!

Elisabeta.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version