AcasăNewsTăriceanu glorifică „sora Franța” a României, care i-a inspirat pe pașoptiștii noștri

Tăriceanu glorifică „sora Franța” a României, care i-a inspirat pe pașoptiștii noștri

„Franţa a fost ancora noastră în Europa şi pentru asta îi vom rămâne veşnic recunoscători, fiind, cum se ştie, şi prima ţară care şi-a manifestat solidaritatea cu românii după revoluţia anticomunistă din decembrie 1989”.

„Pentru că, aşa cum spunea şi generalul de Gaulle, «cimentul relaţiilor dintre România şi Franţa este latinitatea celor două ţări». E un privilegiu şi o onoare, deci, pentru mine şi pentru colegii mei din ALDE să urăm azi Franţei, de Ziua Naţională, un cald, sincer şi prietenesc «La mulţi ani!»”, afirmă Tăriceanu într-o postare de duminică făcută pe Facebook.

În opinia sa, nu sunt pe lume multe ţări care să fi avut o mai mare influenţă asupra istoriei noastre decât „sora Franţa”, și a prezentat mai multe argumente în sprijinul aserțiunii sale. „Şi nu de azi, de ieri, ci încă de pe vremea când Jean Nevers, fiul ducelui de Bourgogne, lupta la Nicopole împotriva turcilor, cot la cot cu Mircea cel Bătrân, acum mai bine de şase secole. Am avut vremuri când franceza era limba de salon în România, limba diplomaţiei şi când ai noştri tineri «la Paris învăţau», cum scria marele Eminescu. Tot marea Franţă şi revoluţia ei sub lozinca «Liberté, égalité, fraternité» a inspirat paşoptiştii români şi i-a însufleţit să lupte pentru unire şi independenţă, după ce, la 1846, oameni precum Kogălniceanu, Bălcescu, Ghica ori C.A Rosetti fondau, în Cartierul latin, Societatea studenţilor români din Paris al cărei preşedinte de onoare era poetul Alphonse de Lamartine. Franţa a sprijinit esenţial unirea Moldovei cu Ţara Românească. Mai apoi, ne-am câştigat independenţa şi statutul de regat tot graţie Franţei şi lui Napoleon al treilea, iar primul nostru rege, Carol I, a fost, şi el, mai mult francez decât german”, a încheiat preşedintele Senatului.

 

Sursa foto: Facebook

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
93 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri