Cauta

Tăriceanu, făcut praf de organizaţia Dolj

Preşedintele ALDE (sau a ceea ce a mai rămas din formaţiunea politică), Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de duplicitate de membrii filialei Dolj. Unul dintre aceştia, deputatul Ioan Cupă, îl mitraliază pur şi simplu pe Tăriceanu: “aţi făcut din ALDE o cutie goală de conţinut”.

Tăriceanu, făcut praf de organizaţia Dolj - Ziarul National

Tăriceanu, făcut praf de organizaţia Dolj - Ziarul National
Abia dacă s-au strâns câţiva oameni la discursul lui Tăriceanu

“Acum cinci luni erați primit la Craiova de 3000 de oameni, cu aplauze și cu incredere. Ieri, ați fost primit de 36 de oameni, din care 14 au plecat dezamăgiți, imediat după discursul dumneavoastră (ceilalți 22 rămânând să se certe pentru poziții de vicepreședinte!!! într-un așa zis birou politic teritorial pe care au renunțat, în final, să-l mai facă!!!). Asta e reconstrucția organizației la Dolj?! Acum cinci luni spuneați celor 3000 de oameni că ALDE este casa liberalismului în România și că nimic nu e mai important decât apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, lupta împotriva abuzurilor statului paralel. Ieri le spuneați celor 36 de oameni ce frumoși sunt cei de la statul paralel, că nicăieri în Europa nu se mai pune preț pe doctrine și valori ideologice și în acest sens trebuie înțeles parteneriatul cu Ponta și ProRomânia.
Urât vă scrieți finalul de carieră, dle. Tăriceanu!”, susţine deputatul Ioan Cupă care îl acuză pe Călin Popescu Tăriceanu că a făcut din ALDE “o cutie goală de conținut, un partid devenit, conform legii, neparlamentar, odată cu dispariția grupurilor parlamentare de la Senat și Camera Deputaților”.

Tăriceanu, făcut praf de organizaţia Dolj - Ziarul National
Acum 5 luni, sala era plină

 

Ultimele stiri

  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Cine stă, de fapt, în spatele lui Ciprian Ciucu! Operațiunea „Mama sunt eu”
  • Arestări la compania Damen din Olanda. Șantierul naval Mangalia, în aer
  • Exit mobile version