Cauta

Tăriceanu așteaptă un răspuns clar de la Birchall: să ofere urgent explicații legate de sursa deciziilor sale

După recenta ședință de la Consiliul Superior al Magistraturii, la care a participat Ana Birchall, liderul ALDE consideră ca s-ar impune ca ministrul Justiției să iasă cu precizări clare în fața opiniei publice, referitor la „sursa deciziilor sale”.

Drept urmare, a transmis, miercuri, un amplu mesaj în acest sens. Iată-l:

„Un eveniment produs ieri, în ședința CSM, ar merita, cred eu, mult mai multă atenție, pentru că este de o gravitate extremă și pune sub semnul întrebării însăși suveranitatea României. Mă refer la faptul că ministrul Justiției, Ana Birchall, nu a putut confirma sau infirma primirea unei liste cu sarcini trasate de către reprezentantul unui stat partener, așa zisa ”foaie de parcurs” de care s-a vorbit chiar oficial. Ana Birchall, care se visează, probabil, o Ana Ipătescu a revoluției în Justiție, a primit o întrebare simplă din partea conducerii CSM: ”Există o foaie de parcurs agreată de dvs. pe statul de drept din România?”.

Răspunsurile ei alambicate de fapt au conturat un răspuns pozitiv.

Că România are nevoie de experiența, de consilierea și de sprijinul unor parteneri externi e deasupra oricărei îndoieli; de aici până la a primi ordin e în formă scrisă, cum a primit dna. Birchall, e cale lungă, totuși. O cale pe parcursul căreia observăm că s-a abandonat în bună măsură salvarea aparențelor de egalitate în parteneriate în favoarea ideii de vasalitate fățișă.

Și de aici, alte semne de întrebare: înverșunarea dnei.Birchall împotriva secției speciale este ”naturală” sau e inclusă pe respectiva ”to do list”?

Așa cum am mai punctat și cu alte ocazii, e greu de înțeles de ce această secție era bună când se regăsea la DNA, dar acum, când e independentă, nu mai e bună?

Pe cine deranjează cu adevărat această secție? Cumva pe cei care și-au făcut un mod de lucru din șantajarea magistraților?

Dna. Birchall trebuie să ofere urgent explicații publice legate de sursa deciziilor sale, pentru că românii au dreptul să știe dacă mai sunt, încă, o națiune liberă și suverană, ori au ajuns să fie guvernați de norme impuse din străinătate, peste capul lor.”

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version