AcasăNewsTăriceanu, anunț înaintea votului la moțiune

Tăriceanu, anunț înaintea votului la moțiune

Președintele Senatului a jucat la două capete și n-a prins niciunul

În cazul în care moțiunea de cenzură initiață de PNL și susținută de partidele din Opoziție, inclusiv de ALDE, va trece la votul de joi, Călin Popescu Tăriceanu dă de înțeles că nu si-ar dori ca partidul său să revină în echipa de la Palatul Victoria, înaintea alegerilor de anul viitor.

În ajunul zilei în care se va supune votului această moțiune împotriva Cabinetului Dăncilă, liderul formațiunii care, până în urmă cu câteva săptămâni făcea parte din coaliția de guvernare, a făcut câteva precizări pe acest subiect, întrebat fiind dacă ar fi dispus să intre într-un guvern alături de liberali. „Punctul meu de vedere este (…) să nu facem parte din viitorul guvern. Mi se pare firesc să așteptăm alegerile din 2020 și după aceea o să vedem care e configurația Parlamentului ca să putem decide acest lucru. În momentul de față o decizie oficială și formală la nivelul ALDE nu a fost luată, există însă această poziție care este (…) susținută de mulți colegi de-ai mei”, a susținut Tăriceanu, aflat la Parlament.

276 afisari

1 COMENTARIU

  1. Caline, ESTI ISTORIE, DEFINITIV, IAR NU IN PARTE POZITIVA CI IN GALERIA TRADATORILOR!!!
    Hai siktir !
    Sa stii ca acest mesaj vine de la majoritatea celor care ti-au fost colegi i str. Matei Basarab !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger