AcasăNewsŢara unde îţi trebuie permis ca să bei o bere

Ţara unde îţi trebuie permis ca să bei o bere

Turiştii vor da cu “subsemnatul” ca să obţină băutură

Consumul de alcool în Dubai a fost o încercare serioasă prin care au trecut turiştii, însă autorităţile conservatoare au slăbit şurubul pentru a face oraşul mai prietenos pentru vizitatori. Prin urmare, băutura se va putea cumpăra de acum încolo din magazine, însă trebuie urmaţi nişte paşi.

Turiştii vor da cu subsemnatul ca să obţină băutură

Vizitatorii ne-musulmani cu vârsta de peste 21 de ani vor putea cumpăra alcool de la orice magazin Mercantile and Marketing International (MMI) sau African and Eastern din oraş, dar vor avea nevoie de un permis  care se eliberează gratuit şi poate fi obţinut prin solicitare la sosirea în Dubai din orice magazin participant. Procedura e următoarea: turiştii trebuie să-şi prezinte paşaportul şi apoi să completeze un formular plus încă o declaraţie oficială care să ateste că nu sunt rezidenţi în EAU şi că sunt de acord să respecte regulile din emirat  privind cumpărarea şi consumul de alcool. Permisul este valabil timp de 30 de zile şi poate fi reînnoit dacă turiştii aleg să-şi prelungească şederea. Magazinele vor  face apoi copii ale paşaportului solicitantului şi ale ştampilei sale de intrare şi va oferi instrucţiuni cu privire la consumul responsabil de alcool în Dubai. Veşti bune pentru petrecăreţi, în Dubai sunt multe baruri şi cluburi de lux, dar persoanele găsite bete în public (încă) riscă închisoarea şi expulzarea din ţară, sau, în cel mai bun caz, o amendă care poate să ajungă la 4000 de euro.

author avatar
Andrei Coman
236 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pretinasi dubanezi, pot obtine permis de bere ? categoriile A, B, C, D, F, G, H, J la toate capacitatile si categoriile sticla halba tap pint pahar, conserva butoi sau bidon in mai putin de 5 min de la inceputul testului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger