Cauta

Țară, țară, vrem unire! Cu cine? Cu Rusia!

Moldova a ales din nou Rusia. În prima sa vizită externă, noul premier al Chișinăului s-a dus glonț la Moscova, nu care cumva să se închidă porțile și să rămână pe dinafara Kremlinului. Nicio șansă, Medvedev abia aștepta să-l strângă în brațe pe omologul său, pe care l-a felicitat pentru alegerea făcută. „Să recuperăm oportunitățile ratate” în ultimii ani, i-a transmis „secundul” lui Vladimir Putin, un mesaj care, tradus cum trebuie, este o urare. „Bine ați revenit sub pulpana noastră, frați moldoveni!”. 

Așadar, Moldova a ales din nou Rusia și asta nu trebuie să ne mire. Se mai simte românește pe acolo doar prin câteva școli și licee, puțin în universități și mai deloc în segmentul muncitoresc. Nostalgia URSS n-a dispărut de la Chișinău până la Dubăsari și numai dacă acceptăm asta putem construi ceva. Ion Chicu și-a luat cei mai apropiați miniștri și secretari de stat, a urcat în avion și ceva oameni de afaceri și s-a dat ordin pilotului – „Direcția, Moscova!”. Cine credea că pe harta primei vizite externe a moldoveanului va fi Bucureștiul și-a luat-o-n freză rău de tot, dovedind necunoaștere politică, să nu zic și naivitate istorică.

„Pe parcursul ultimilor ani, s-au ratat multe oportunităţi. Vă spun sincer, nu sunt convins că acest lucru a fost în favoarea ţării voastre, că v-a adus anumite oportunităţi suplimentare. Dimpotrivă, mai degrabă aceşti ani au fost irosiţi. Sper că acum putem recupera oportunităţile ratate”. Cu aceste cuvinte l-a primit Dmitri Medvedev. Un mesaj dur, în același timp categoric, dar care la final deschide larg ușa unei integrări a Republicii Moldova în tot ce înseamnă sfera de influență a Federației Ruse.

Afișând un aer spășit, parcă implorând iertare pentru greșelile antecesorilor săi, premierul Ion Chicu a subliniat că vizita sa la Moscova este legată nu doar de lipsa îndelungată a unui dialog şi de numărul mare de probleme adunate, ci şi de apropierea celor două popoare şi de relaţiile „tradiţional prietenoase” dintre Moldova și Rusia.

Mult mai deschis în privința dezvăluirilor, vicepremierul rus Dmitri Kozak a recunoscut informațiile apărute în presa de la Chișinău, conform cărora Moldova vrea să împrumute din Rusia aproximativ 300 de milioane de dolari pentru proiecte de infrastructură. Aidoma Washingtonului, Moscova doreşte să primească detalii suplimentare şi mai ales garanţii că un astfel de credit va fi restituit la timp.

În paralel cu ploconirea lui Chicu la Moscova, şefa Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, întreprinde o vizită la Sankt Petersburg, acolo unde participă la o reuniune a Adunării Interparlamentare a ţărilor membre ale CSI.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version