Tânărul Macron îl înfruntă pe sultanul Erdogan

Cu un Washington absent și o slăbiciune europeană generală, președintele francez a preluat sarcina de a descuraja ambițiile Turciei în Mediterana.

Emmanuel Macron a pus Franța într-un rol de lider, hotărât să consolideze interesele grecești și cipriote în regiune, și nu se sfiește să descrie Turcia drept o putere revizionistă periculoasă, impregnată de un fel de “fantezie” în ceea ce privește istoria sa trecută. De asemenea, el a crescut presiunea la summit-ul MED7 Corsica, săptămâna trecută, încurajând europenii să rămână fermi împotriva Ankarei. Recep Erdogan a desfășurat nave militare care le însoțesc pe cele de cercetare seismică în căutarea resurselor de hidrocarburi și a influenței în estul Mediteranei. Navele turce au trecut în zonele economice exclusive atât ale Greciei, cât și ale Ciprului, provocându-și suveranitatea. Turcii au arătat clar că sunt dispuși să folosească forța, dacă este necesar, în timp ce îndeplinesc aceste misiuni. Grecia și Cipru nu dispun de mijloacele militare de a opri flota lui Erdogan – și aici intervine Macron. Liderul de la Elysee a desfășurat active considerabile ale marinei franceze pentru a sprijini ambele țări.

În centrul litigiului se află decizia Turciei de a explora resursele  în apele considerate a fi incluse în ZEE grecești și cipriote. ZEE este o denumire legală, împreună cu conceptele de platou continental și limite teritoriale, convenite de către semnatarii Convenției Națiunilor Unite din 1982 privind legea mării sau UNCLOS. În consecință, statele de coastă pot revendica până la o suprafață de 200 de mile drept astfel de zone în care au dreptul de a exploata resursele existente.  Problema este că Marea Mediterană este o mare semi-închisă, în care ZEE-urile respective se lovesc una de alta. Turcia, deși nu este semnatară a UNCLOS, a decis să interpreteze dispozițiile sale în mod diferit, pe motiv că sutele de insule grecești care punctează Marea Egee, unele aproape de un kilometru de coasta turcească, limitează efectiv interesele turcești la o bandă foarte îngustă. Răspunsul Turciei este să afirme că aceste insule fac parte din platforma sa continentală.

Guvernul elen  a arătat că este dispus să negocieze, cu condiția ca Ankara să-și retragă navele. Cu Cipru este cu totul  altă problemă – Turcia a ocupat aproximativ 40% din insulă din 1974 și refuză să recunoască Cipru, făcând negocierile dintre Nicosia și Ankara improbabile în viitorul apropiat. Francezii au fost, de asemenea, supărați de amestecul turcesc în Libia în ceea ce văd o încercare a lui Erdogan de a-și extinde influența într-o zonă sensibilă a Europei. Luna trecută, navele navale franceze și turcești au fost implicate într-o altercație tensionată în largul coastei libiene. “Este posibil ca intervenția puternică a lui Macron să aibă efectul dorit”, comentează National Interest. El presează europenii să ia atitudine, deoarece eforturile germane de mediere nu au avut prea mult impact. Liderii europeni vor lua în considerare impunerea de sancțiuni Turciei în viitorul lor summit din 24 septembrie. Rămâne de văzut.

Erdogan pare să dea înapoi, a retras nava exploratoare Oruc Reis din Marea Egee, dar a păstrat alta  -Yavuz –în zona maritimă a Ciprului. UE a criticat continuarea misiunii turce de foraj, care „va alimenta tensiunile şi lipsa de securitate în Mediterana de Est într-un moment în care este posibilă detensionarea imediată şi reluarea dialogului şi negocierilor”. Acasă, retorica lui Erdogan rămâne neschimbată, el îi amenință pe francezi și folosește criza est-mediteraneană pentru a inflama sentimentele naționaliste. Statele Unite rămân „ îngrijorate” de acţiunile Turciei în Mediterana de Est, a declarat sâmbătă Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo. De atunci, tăcere –inclusiv din partea președintelui Donald Trump. Riscând un conflict de lungă durată cu Erdogan, Macron merită cel puțin recunoașterea pentru încercare.