AcasăNewsTanarul clujean acuzat ca a spart serverele NASA, pus sub acuzare in...

Tanarul clujean acuzat ca a spart serverele NASA, pus sub acuzare in Statele Unite

Clujeanul Robert Butyka, acuzat ca a spart serverele NASA sub numele de cod Iceman, a fost pus sub acuzare in Statele Unite, au anuntat miercuri procurorii americani.

Butyka este acuzat pentru ca a spart 25 de computere la Jet Propulsion Laboratory (JPL) in decembrie 2010, cauzand un prejudiciu de 500.000 de dolari si facandu-le inutilizabile timp de mai multe luni, a declarat purtatorul de cuvant al procuraturii din Los Angeles, Thom Mrozek.

Butyka a fost condamnat la trei ani de inchisoare in Romania in ianuarie, a precizat Mrozek. Statele Unite vor cere insa aducerea lui pe teritoriul american pentru a fi judecat, a adaugat purtatorul de cuvant. in cazul in care va fi condamnat, el risca pana la zece ani de inchisoare. Robert Butyka, in varsta de 26 ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost retinut de DIICOT si a fost arestat preventiv, in 16 noiembrie 2011, pentru 29 de zile, de Judecatoria Cluj-Napoca.

El a fost acuzat de comiterea infractiunilor de acces fara drept la un sistem informatic, prin incalcarea masurilor de securitate, perturbare grava a functionarii unui sistem informatic prin introducerea, modificarea si deteriorarea datelor informatice si prin restrictionarea accesului la aceste date si detinere fara drept a unui program informatic in scopul savarsirii acestor infractiuni, prevazute de articolul 42, alineatele 1 si 3, articolele 45 si 46, alineatul 2, din Legea 161/2003.

Tanarul clujean a fost condamnat, la 17 ianuarie, la trei ani de inchisoare cu suspendare, de catre Judecatoria Cluj-Napoca, el urmand sa fie pus in libertate, intrucat sentinta este executorie, desi nu este definitiva. Purtatorul de cuvant al Judecatoriei Cluj-Napoca, judecatorul Lucian Marian, a declarat ca instanta l-a condamnat, marti, la trei ani de inchisoare cu suspendare pe Robert Butyka, cu un termen de incercare de sapte ani. Instanta a dispus, de asemenea, punerea sa in libertate, sentinta fiind executorie, chiar daca poate fi atacata cu recurs. Sentinta de marti poate fi atacata cu recurs in termen de zece zile de la comunicare, recursul urmand sa fie judecat de Curtea de Apel Cluj.

Pe 7 decembrie 2011, Butyka a fost trimis in judecata de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj pentru savarsirea infractiunilor de acces fara drept la un sistem informatic, prin incalcarea masurilor de securitate, perturbare grava a functionarii unui sistem informatic prin introducerea, modificarea si deteriorarea datelor informatice si prin restrictionarea accesului la aceste date si detinere fara drept a unui program informatic in scopul savarsirii acestor infractiuni.

Pe 10 ianuarie, la Judecatoria Cluj-Napoca a avut loc primul termen in dosarul in care Robert Butyka a fost judecat pentru infractiuni la legi speciale. Butyka si-a recunoscut fapta in fata instantei, iar ulterior avocatul acestuia a cerut ca procesul sa se judece cu usile inchise pentru ca infractiunea ar aduce atingere demnitatii inculpatului. Judecatorul a aprobat cererea, astfel ca procesul a avut loc cu usile inchise. Din acest dosar a fost disjuns un altul in care se va judeca latura civila, dupa ce National Aeronautics and Space Administration (NASA) s-a constituit parte civila si solicita 580.000 de dolari drept despagubiri. Acest dosar are termen in 13 martie la Judecatoria Cluj-Napoca.

author avatar
National
180 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger