Intervenție în forță a polițiștilor în orașul Voluntari, după ce ambasada SUA i-a alertat despre o americancă ținută captivă într-o locuință din localitatea respectivă. După ce au descins la adresa respectivă, oamenii legii au găsit-o pe femeia indicată, dar și o altă ostatică.
UPDATE 10.15. Cei doi britanici în vila cărora au fost găsite două tinere, una cu cetățenie americană și o româncă, au fost audiați de procurorii DIICOT timp de cinci ore și apoi au fost lăsați în libertate.
________________________________
Poliția Ilfov a fost sesizată telefonic, luni, de un reprezentant al Biroului de Securitate Diplomatică din cadrul Ambasadei SUA la București, cu privire la faptul că, la nivelul acestei instituții s-a primit o informație conform căreia, într-un imobil situat pe str. Washington, din orașul Voluntari, numita Emma Aida Gabbey, în vârstă de 21 ani, cetățean american, este lipsită de libertate în mod ilegal.
Ambasada SUA a sesizat la poliție dispariția tinerei
În continuare, s-a relaționat cu Biroul de Securitate Diplomatică, iar în urma obținerii unor informații suplimentare, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Voluntari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate in mod ilegal.
În urma ultimelor verificări efectuate polițiști s-a stabilit că este posibil ca Emma Aida Gabbey să se afle într-un imobil situat pe str. Washington, din orașul Voluntari, ce apartine fraților Tristan și Andrew Tate (cetățeni britanici).
Polițiștii au obținut 2 mandate de percheziție, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, de la instanță (Judecătoria Buftea), pe lipsire de libertate. Mandatele sunt puse în executare de IPJ Ilfov.
E o glumita?
Ce treaba are Ambasada Americii?
„str. Washington, din orașul Voluntari”
-e un Paris si prin Izrael….
Au ajuns gunoaie de americani si in Voluntari