AcasăNewsSuspiciune de fraudă la BAC-ul de toamnă. Mai mulți elevi eliminați din...

Suspiciune de fraudă la BAC-ul de toamnă. Mai mulți elevi eliminați din examen – care ar fi motivul și unde se fac verificări!

bacalaureatBACALAUREAT 2023. Calendarul examenului. Când vor avea loc probele scrise

S-au încheiat probele scrise din cadrul sesiunii august – septembrie 2022 a bacalaureatului, a doua sesiune din acest an a „examenului maturității”, însă până să se afle primele rezultate ale BAC-ului de toamnă din acest an, ce vor fi afișate după ce se vor fi terminat și probele de evaluare a competențelor (lingvistice și digitale), s-a aflat că în județul Mehedinți se fac de zor verificări.

Totul, după ce ar exista o suspiciune de fraudă. Pentru a se lămuri situația, mai multe comisii – inclusiv cea județeană de bacalaureat, dar și una de la Corpul de Control al Ministerului Educaţiei – fac cercetări.

Verificările se fac la Drobeta Turnu Severin, unde la Centrul de examinare de la Colegiul Economic „Theodor Costescu” mai mulţi elevi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, după ce ar fi avut foi cu subiectele rezolvate, potrivit news.ro.

Cu ochii pe imaginile din centrul de examinare

„Este o suspiciune de fraudă. Avem comisia judeţeană de bacalaureat, comisiile de examen şi o comisie de la corpul de control al Ministerului Educaţiei care vizualizează înregistrările din centrul de examinare de la Colegiul Economic Theodor Costescu unde mai mulţi elevi au fost eliminaţi din examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, pe motiv că aveau foi cu subiectele rezolvate”, a declarat inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Alin Tomescu, pentru sursa citată.

Rămâne de văzut ce se va stabili în urma acestor verificări, urmând să fie întocmit un raport din partea acestor comisii, care să conțină concluziile verificărilor. Abia atunci se va ști dacă se confirmă sau nu această suspiciune.

Vă amintim că prima probă scrisă din cadrul BAC-ului de toamnă din acest an s-a dat pe 16 august, fiind vorba de cea la limba și literatura română, urmată pe 17 august de proba scrisă obligatorie a profilului. Pe 18 august elevii înscriși la a doua sesiunea a bacalaureatului din acest an au susținut prima scrisă la alegere a profilului și specializării, iar pe 19 august s-a dat proba scrisă la limba și literatura maternă.
„Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio” – anunța Ministerul Educației cu o zi înainte de startul probelor scrise.

author avatar
Andrei Coman
332 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger