Cauta

Surse: Votul privind aderarea Romaniei la Schengen ar putea fi amanat

In lipsa unui consens la statelor membre, presedintia UE ar urma sa amane votul de joi privind eventuala aderare a Romaniei si Bulgariei la Spatiul Schengen, potrivit unor surse europene, citate de Mediafax.

Surse: Votul privind aderarea Romaniei la Schengen ar putea fi amanat - Ziarul NationalIn conditiile in care cel putin Olanda a anuntat explicit ca se opune aderarii celor doua state la Schengen, atingerea unui consens – necesar luarii unei decizii – va fi imposibila la reuniunea de joi.

In aceste conditii, pentru a evita o decizie negativa, presedintia poloneza poate si va cere ca subiectul sa nu fie supus votului, ci sa se limiteze la o dezbatere, au explicat aceleasi surse.

Conform acestora, presedintia poloneza nu va risca un eventual vot negativ deoarece in acest caz s-ar pune problema reluarii unei parti semnificative a procedurii juridice, cel putin la nivelul Consiliului si, posibil, si al Parlamentului European.

Sursele citate spun ca, daca joi nu va avea loc un vot, subiectul aderarii va fi introdus pe ordinea de zi a viitorului Consiliu European, de la jumatatea lunii octombrie. Procedural, introducerea pe ordinea de zi se poate cere inclusiv in ziua Consiliului de catre oricare dintre statele interesate – in acest caz Romania sau Bulgaria – sau de presedintia poloneza.

Presedintia poloneza a Consiliului poate decide reintroducerea pe agenda unui viitor Consiliu JAI a chestiunii aderarii la Schengen, in vederea formalizarii consensului.

Ministrii de Interne din UE discuta, joi, la Bruxelles despre aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, fiind anticipata o decizie de respingere dupa ce Guvernul olandez a anuntat ca isi va utiliza dreptul de veto in aceasta chestiune.

Vom reveni!

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Cât câștigă un angajat la deszăpezire în 2026. Sporurile sunt semnificative
  • Laporta explică gestul lui Mbappe după El Clasico » „A fost o reacție de moment”
  • Exit mobile version