AcasăNewsSurprize dulci din partea lui Putin pentru Xi Jinping (VIDEO)

Surprize dulci din partea lui Putin pentru Xi Jinping (VIDEO)

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a oferit sâmbătă omologului chinez, Xi Jinping, o cutie cu îngheţată rusească, cadou pentru aniversarea a 66 de ani, zi de naştere sărbătorită la Duşanbe, unde a avut loc summitul privind  securitatea în Asia.

Sursa foto Twitter

“La mulţi ani şi cele mai bune urări! Sunt încântat să am un prieten ca dumneavoastră”, i-a transmis Putin liderului chinez.

“Am venit cu daruri bune”, a continuat şeful statului rus, înainte de a-i prezenta sărbătoritului o cutie mare, plină de îngheţată produsă în Rusia, un cadou foarte apreciat de Xi Jinping, precum şi o vază cu înscrisul „O zi însorită”. Cei doi au ciocnit şi au închinat, apoi, un pahar de şampanie.

„Avem o slujbă extraordinară care ne face să muncim şi să ne îndeplinim obligaţiile chiar şi în ziua de naştere”, a declarat Putin, care s-a întâlnit cu preşedintele Chinei cu puţin înaintea începerii summitului din capitala Tadjikistanului, la care au participat delegaţii din 27 de ţări, printre care Iran şi Qatar.

Preşedintele Chinei, care îl numeşte pe Vladimir Putin „cel mai bun prieten al său” a dat săptămâna trecută “o nouă strălucire” înţelegerii ruso-chineze în cadrul întâlnirii de la Kremlin, prin adresarea a nenumărate complimente şi declaraţii de prietenie.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
164 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger