Cauta

Super-spitalul care va fi construit în București: ”Vor fi realizate 20 de săli de operație capabile să facă mare unui număr sporit de pacienți”

Sectorul 1 nu a beneficiat, până acum, de un Plan Urbanistic Zonal, iar procesul de emitere al certificatelor de urbanism s-a dovedit a fi unul greoi, neadaptat realității. Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, alături de arhitectul-șef al Primăriei, Olivia Ciobanu, și de întreaga echipă care s-a ocupat de elaborarea acestei documentații complexe, dorește o schimbare.

Arhitectul-șef al Primăriei Sector 1 vede în Planul Urbanistic Zonal (P.U.Z.) nu numai o provocare de proporții, ci și un ”motor” pentru dezvoltarea unor proiecte din care locuitorii sectorului ar avea numai de câștigat. Chiar dacă aprobarea documentației trenează, totul transformându-se, încetul cu încetul, într-o ”luptă” dusă pe toate fronturile… politice, peste 200 de proiecte de interes public își așteaptă finalizarea. ”Modalitatea în care se dezvoltă un oraș este esențială”, afirmă Olivia Ciobanu, ”iar documentația P.U.Z. are capacitatea de a genera peste 200 de proiecte de interes public pentru care se prevăd rezervări de terenuri. Discutăm despre proiecte de drumuri, proiecte de echipare edilitară (n.red. – incluzând obiectivele aferente rețelelor edilitare, respectiv gospodării de apă, bazine de retenție, stații de pompare etc.), proiecte de interes public – școli, grădinițe, centre culturale, parcuri sau spații de agrement -, dar și proiecte de trasnsport public”. La rândul său, primarul Daniel Tudorache asigură cetățenii sectorului că acest Plan Urbanistic Zonal – indispensabil pentru dezvoltarea Sectorului 1 – va avea ca rezultat încheierea unor parteneriate de tip public-privat între primărie și investitorii care urmează să dezvolte ansamblurile rezidențiale, de birouri sau spațiile comerciale ample. ”Vom încuraja utilizarea unor mijloace alternative de transport, astfel încât să reducem utilizarea automobilului personal în deplasările zilnice. În acest scop, vom dezvolta circuite velo, vor fi extinse traseele de transport în comun până la șoseaua de centură a Capitalei și vom susține noi zone de intermodalitate, similar proiectului realizat în Străulești”, promite edilul.

Super-spital în sectorul 1

Unul dintre proiectele cu impact major pe termen mediu și lung este cel al unui ”super-spital”, unul de ”interes municipal și supra-municipal”. Viitorul spital de categoria I va fi ridicat în zona Șoseaua Ionescu Sisești și va fi conectat cu noua linie de metrou de pe Șoseaua București-Târgoviște. Conform Planului Urbanistic Zonal al Sectorului 1, ar urma să fie relocate Spitalul de Urgență Floreasca, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului ”Alessandrescu-Rusescu”, precum și Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri. Arhitectul-șef al Primăriei Sectorului 1 spune că viitorul super-spital va avea o capacitate de aproximativ 900 de locuri. ”Vor fi grupate, în aceeași unitate sanitară, toate secțiile și specialitățile necesare pentru îngrijirea adulților și a copiilor aflați în stare critică. Va exista un centru de recuperare și îngrijire post-traumă, precum și o secție specială pentru mari arși, dotată cu două săli de operații proprii și cu cameră hiperbară. Vor fi realizate 20 de săli de operație capabile să facă mare unui număr sporit de pacienți, iar asta chiar în condiții de simultenaitate”, declară Olivia Ciobanu. Super-spitalul de categoria I va dispune de 50 de paturi la nivelul Unității de Primiri-Urgențe – față de 34, cât are acum. Dar viitorul super-spital va avea și un helioport, precum și un hangar pentru elicopterele pregătite, permanent, pentru intervenții. Nu au fost uitate nici zonele de parcare corespunzătoare.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version