M-am luat cu altele si nu v-am povestit ce conteaza cu adevarat. O intalnire fabuloasa. Dar ramane intre noi. Eram duminica la biserica. Asa cum se merge. De Florii. Aniversam intrarea lui Iisus in Ierusalim. Singura intalnire dintre popor si El, recunoscut ca imparat.
Doamnelor si domnilor, vorba lui Mihai Gadea. Cum stateam eu asa, ce aud in spate. Sub o voce de cucoana emotiva: sunteti cine cred eu ca sunteti? M-am blocat. Va zic sincer. De ce sa mint?! Am zis ca se refera la mine. Ma intorc sa lamuresc treaba. Dragi telespectatori, cum ar spune Iuliana Marciuc, era Zegrean. Presedintele Curtii Constitutionale. Ca altfel nu pot sa-i spun. Ala cu maretia dreptului. De l-a pus pe Basescu la loc presedinte. Chiar ma gandeam atunci: cum da omul asta ochii cu lumea? Iata, asa! Intre cucuoane, ca o celebritate. Sa nu va mai fierb. Ce credeti ca a raspuns el, modest, interesant, gratios si razand: ”Nu sunt!”. Atunci mi-am dat seama. Biserica il schimba pe om. Il trage la sinceritate. Nu e cine se credea ca ar fi. Practic l-a intors. Si intors si eu, ma gandeam sa-l intreb. Omeneste. “Cum mai merge cu domnul presedinte?”. Si el mi-ar fi raspuns de la obraz: “Haideti, domne! Suntem totusi la biserica”. Si aici ar fi venit replica mea, esentiala: “Pai tocmai!”. Ma gandeam. Cum m-am intalnit eu cu omul asta chiar in usa bisericii. Vorba lui Emil Constantinescu: “Domnu’ Iliescu! Credeti in Dumnezeu?”. Eh! Lasati, domnu Zegrean, ca va fi bine!