AcasăNewsSUA cad la pace cu talibanii

SUA cad la pace cu talibanii

„Cred că talibanii vor şi ei un acord. S-au săturat să se bată”,  a declarat Donald Trump. Liderul de la Casa Albă va semna personal un acord de pace cu talibanii dacă negocierile pentru a pune capăt celor 18 ani de război în Afganistan se vor încheia cu succes.

„Da. Îmi voi pune numele pe el”, a spus preşedintele american, întrebat de jurnalişti înainte de plecarea sa spre New Delhi, unde urmează să efectueze o vizită oficială de două zile. Un armistiţiu parţial de o săptămână a intrat în vigoare sâmbătă în Afganistan înainte de eventuala semnare a unui acord fără precedent între talibani şi SUA pe 29 februarie, cu condiţia ca o reducere a numărului atacurilor să se producă pe teritoriul afgan. Trump nu a precizat ce gen de document şi-ar dori să semneze, dar a precizat că orice decizie depinde de progresele din teren în timpul acestui armistiţiu:  „Vreau să văd cum decurge această perioadă de o săptămână. Dacă funcţionează şi în restul săptămânii, voi semna acest acord. A venit timpul să ne întoarcem acasă. Şi ei vor să se oprească”. În caz de semnare a acordului, urmează să fie declanşate discuţii inter-afgane, după ce talibanii au refuzat timp de 18 ani să negocieze cu guvernul de la Kabul, pe care îl consideră o „marionetă” a SUA.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
150 afisari
Zenville

Ultimele știri

Publicarea de Anunțuri de Mică și Mare Publicitate în Ziare Naționale din România – Ghid Complet pentru 2025

Publicarea de anunțuri în ziare naționale rămâne una dintre cele mai sigure și eficiente metode pentru a transmite mesaje importante către un public larg...

Caz cutremurător în Dolj! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 4. Descoperirea macabră făcută în apartamentul ei

Un caz șocant a ajuns în atenția polițiștilor din Dolj, care fac cercetări pentru a stabili condițiile în care au sfârșit o mamă și...
proger