AcasăNewsStrategia nucleara a Rusiei, pe agenda NATO

Strategia nucleara a Rusiei, pe agenda NATO

Noile declaratii ale lui Putin cu privire la cresterea arsenalului nuclear rusesc dau fiori la Bruxelles

Alianta nord atlantica va analiza minutios potentialul nuclear al Moscovei, strategia nucleara a Rusiei revenind pe ordinea de zi a NATO, informeaza ziarul german Welt am Sontag.

Noile declaratii ale lui Putin cu privire la cresterea arsenalului nuclear rusesc dau fiori la Bruxelles

Potrivit publicatiei, ministri Apararii din tarile membre NATO se vor reuni saptamana aceasta la Bruxelles pe marginea unui document confidential pregatit de comandamentul NATO, informeaza Sputnik. ”Suntem profund preocupati de rolul important atribuit armelor nucleare in noua strategie de aparare a Rusiei”, scrie Welt am Sontag, citand ”un diplomat de rand inalt” al NATO, sub protectia anonimatului. Alianta nord atlantica intentioneaza sa analizeze cu atentie potentialul nuclear militar rusesc, urmare si a recentelor declaratii ale presedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin, potrivit carora Rusia urmareste sa puna in serviciu 40 de noi rachete balistice capabile sa treaca de sistemele antiracheta cele mai sofisticate. La Bruxelles, ministri Apararii vor discuta in egala masura si modalitatile de accelerare a deplasarii fortelor de reactie rapida a NATO, in speta unitatea speciala Spearhead force. Efectivele sale vor fi dublate in curand, ajungand la 30.000 de oameni. Ziarul german il citeaza si pe ex-consilierul presedintelui american Jimmy Carter, Zbigniew Brzezinski, care a cerut un ”compromis  politic” intre Occident si Rusia in criza ucraineana. Potrivit lui Brzezinski, Ucraina ar trebui sa obtina un statut similar cu cel al Finlandei, care face parte din Uniunea Europeana insa nu a aderat la NATO. O asemenea solutie va permite Kievului sa-si mentina legaturile cu Occidentul dar si cu Rusia, a estimat acesta.

Moscova dezvolta noi radare in Arctica, ”pentru a proteja interesele tarii”

Noi radare vor fi implementate pe insulele rusesti din Oceanul Arctic, dispozitive care vor fi intarite de avioane de lupta care vor stationa permanent in regiune, pentru a ”proteja interesele Rusiei”, afirma comandantul adjunct al Trupelor aerospatiale, generalul Kiril Makarov. ”Vorbim des despre necesitatea de a intari puterea militara a Rusiei in Arctica. Fortele armate trebuie sa-si joace si ele rolul. Noi tipuri de armament, intre care sisteme de rachete sol-aer Pantir se afla la ora actuala in serviciu pe insulele noastre din Oceanul Arctic. Vom dezvolta acolo noi radare si vom trimite si avioane de lupta”, a declarat generalul Makarov. ”Aceste masuri au un singur obiectiv, acela de a permite Federatiei Ruse sa-si protejeze interesele pe tot perimetrul teritoriului sau, inclusiv in Arctica”, a precizat adjunctul Trupelor aerospatiale ruse.

Armata ucraineana a primit 55 de blindate englezesti Saxon

Armata ucraineana a primit 55 de vehicule blindate britanice Saxon, a anuntat consilierul presedintelui Petro Porosenko, Iuri Biriukov. ”55 de vehicule blindate se afla la ora actuala pe teritoriul ucrainean, intr-o unitate militara”, a scris Biriukov pe pagina sa de Facebook. Costul unui vehicul Saxon este de 51.000 de lire sterline. Anterior, 20 de blindate de acest tip au fost livrate in Ucraina de catre o societate britanica privata, in temeiul unui contract semnat in 2013, noteaza RIA Novosti. Secretarul Consiliului national al apararii ucrainean, Alexandr Turcinov, a anuntat ca vehiculele trebuie modificare, pentru ca au fost livrate fara armament. Livrarea a fost criticata de ex-comandantul armatei britanice, Richard Dannat, care a calificat vehiculele ca ”neadaptate conditiilor de razboi”, precizand ca acestea au fost retrase din serviciul britanic din ratiuni de securitate.

 

author avatar
Tudor Borcea
172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger